Spectacolul „Buzunarul cu pâine“ de Matei Vișniec, reprogramat în Canada

Turneul în care spectacolul „Buzunarul cu pâine" de Matei Vişniec urma să fie prezentat în Québec, Montreal şi Toronto, programat în perioada 20-25 aprilie, a fost amânat din cauza condițiilor nefavorabile transportului aerian, consecinţă a erupţiei vulcanului din Islanda.

Spectacolul, în interpretarea actorilor Oana Pellea și Mihai Gruia Sandu, a fost reprogramat pentru luna mai. Reprezentațiile vor avea loc pe 4 mai și 7 mai la Montreal (Gesù - Centre de créativité și Pavillon d'Entrepôt), pe 6 mai în Québec (Théâtre Petit Champlin din orașul Québec) și pe 9 mai la Toronto (Sala Kobayashi a Centrului Cultural Japonez). Spectacolul se va juca în limba franceză în Québec, în limba română în Toronto, iar în Montréal atât în limba franceză (4 mai), cât şi în limba română (7 mai). Biletele deja cumpărate, precum şi invitaţiile ramân valabile pentru noul program.

Turneul este organizat de Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Ţării, în parteneriat cu Asociaţia ROCADE, din Montreal.

Spectacolul s-a jucat cu casa înschisă la sfârşitul anului trecut la Riverside Studios din Londra, fiind prezentat şi pe alte scene ale lumii. „Buzunarul cu pâine" a câştigat în 2009 premiul pentru cel mai bun spectacol în cadrul Festivalului Comediei Româneşti (festCo) de la Bucureşti.

"(...) este o piesă realistă. Simplă prin situaţia dramatică, piesa devine universală, în sensul cel mai dureros, prin felul in care se dezvoltă. Morala acestei fabule atinge partea invizibilă a laşităţii noastre, atât de caracteristică naturii umane. Din cauza filozofării excesive pe tema virtuţilor şi frumuseţii acţiunii, personajele mele rămân para¬¬lizate tocmai atunci când ar trebui nea¬părat să acţioneze", spune Matei Vişniec despre „Buzunarul cu pâine".

"De ce Buzunarul? Un text inteligent. Vorbeşte despre noi. Aşa cum suntem. Cinici şi superficiali. Inteligenţi şi penibili. Generoşi şi laşi. Noi cu toate cele ale noastre. Bune şi rele. Într-o lume ingheţată în vorbe. Nemişcată. O lume caraghioasă şi tristă în acelaşi timp. Un text emoţionant. Vişniec undeva între Caragiale şi Beckett. Şi ce atâtea cuvinte!...De ce Buzunarul? Pentru că îmi face pur şi simplu mare plăcere să exist în această piesă." - Oana Pellea

"Poate că toate situaţiile cu care ne întâlnim în viaţa noastră au fost create pentru ca spiritul nostru să se vadă în ele, ca într-o oglindă si să poată deveni, treaptă cu treaptă, întâmplare de întâmplare, mai bun, mai generos, mai înţelept, mai asemănător celui ce ne-a creat. Şi, dacă am înţeles asta, nu văd de ce nu ne-am bucura, nu văd de ce nu am da şi altora bucuria venită odată cu înţelegerea. Buzunarul ...este o astfel de întâmplare, o astfel de înţelegere, deci...Bucuraţi-vă!" - Mihai-Gruia Sandu

Imagini de la reprezentaţii în galeria foto