Revista PLURAL - număr dedicat Deltei Dunării

Cel mai recent număr al revistei PLURAL este dedicat Deltei Dunării. Spectacol natural grandios, sălbatica Deltă a Dunării a stârnit curiozitatea şi interesul ştiinţific al multor specialişti de la noi şi de pretutindeni. Paradis al biodiversităţii, Delta Dunării fascinează de secole, iar România dispune de uriaşa şansă de a o avea pe hartă. Ofertă generoasă pentru economie, cercetare şi turism, Delta Dunării surprinde permanent prin forţa teribilă de regenerare, oferind un univers spectaculos, care impune propriile sale legi şi rigori. În momentul actual, Delta Dunării suscită interesul întregii Europe, ca patrimoniu inimaginabil de floră, faună, arheologie, etnografie, artă şi tradiţii. Revista PLURAL propune o Delta Dunării reală, nu ideală, volumul constituindu-se astfel într-o invitaţie ştiinţifică şi turistică adresată lumii întregi. Conştienţi de necesitatea protecţiei legale a Deltei Dunării, propunem această pseudomonografie în vederea unor parteneriate pentru explorarea ei ştiinţifică. Asociaţia Prietenii Naturii din Viena a declarat Delta Dunării „peisajul anilor 2007-2009".