Receptarea literaturii italiene în România, prezentată în revista „Orizonturi culturale italo-române”

Numărul din septembrie al revistei bilingve „Orizonturi culturale italo-române” stă sub semnul italienisticii româneşti. În deschidere, Afrodita Carmen Cionchin prezintă, pornind de la baza de date Scriitori italieni traduși în română, pe care o îngrijeşte şi care este consultabilă în revistă, un prim amplu studiu privind receptarea literaturii italiene în România în anii 1990-2022, analizând cantitativ numărul de traduceri publicate, care depăşeşte 2.000 de apariţii, cu un total de 290 de edituri. Autoarea enumeră cele mai traduse cărţi italiene (și primele ediții), clasifică editurile românești în funcție de numărul de titluri italiene publicate, cu numeroase observaţii, semnalări şi propuneri.

La centenarul naşterii şi împlinirea a şaisprezece ani de la dispariţia profesorului George Lăzărescu (6 mai 1922 - 30 august 2006), Otilia Doroteea Borcia aduce un omagiu distinsului italienist, literat, istoric și critic de artă, traducător de importante lucrări din literatura italiană și română.

În rubrica „Noutăţi editoriale din Italia”, un interviu cu poetul Daniel D. Marin, care intră în spațiul poetic italian cu volumul de versuri I corpi che non ci calzano mai a pennello (Interno Libri, 2022).

În rubrica „Noutăţi editoriale din România”, profesorul Angelo Chielli introduce Caietul 6 al lui Antonio Gramsci, recent apărut la Editura Meridiane Publishing din Iaşi, în colecția „Biblioteca Gramsciana”, tradus de Sabin Drăgulin.

În amintirea ilustrului lingvist italian Luca Serianni, intervine prof. Elena Pîrvu de la Universitatea din Craiova, care l-a cunoscut îndeaproape și i-a tradus Gramatica italiană, publicată în 2004 la editura Echinox din Cluj-Napoca.

Este apoi semnalat Concursul de creație literară „Pune-te în locul meu!” din Italia, aflat la a III-a ediție.

În secţiunea„Prezenţa italiană în Banat” se regăsesc Francesco Griselini, prezentat de prof. Tiberiu Ciobanu, şi Silvio Guarnieri.

În „Seria de Autor Ionel Cionchin”, un articol dedicat lui Nicolae Oţălea din Denta, primul fabulist român, şi cărţii acestuia.

În„Orizonturi de Artă”, Monica Negru o prezintă pe Cecilia Cuțescu Storck, o artistă feministă, iar Cristina Păiuşan Nuică recenzează lucrarea Les peintres roumains et la France (1834-1939)scrisă de Gabriel Badea-Păun.

În„Studii culturale”, Ion Gănguţ continuă ampla incursiune în universul Renaşterii de la Florenţa.

Toate articolele numărului 9/septembrie 2022 al revistei interculturale bilingve „Orizonturi culturale italo-române / Orizzonti culturali italo-romeni” se pot accesa de la: www.orizonturiculturale.ro şi www.orizzonticulturali.it.