Lucrarea „Maternitateˮ a sculptorului Virgil Scripcariu itinerată la Lisabona

Începând cu data de 23 mai 2025, Lisabona găzduiește lucrarea emblematică „Maternitateˮ, a sculptorului român Virgil Scripcariu. Amplasată în centrul capitalei lusitane, în Largo José Saramago, într-un spațiu intens circulat de locuitori și turiști, sculptura beneficiază de maximă vizibilitate, la confluența dintre patrimoniul istoric al Lisabonei și viața sa culturală contemporană.

Inițiativa aparține Institutului Cultural Român de la Lisabona, în colaborare cu Ambasada României în Republica Portugheză și Asociația Galeria Artep (România), și a fost realizată cu sprijinul Primăriei de sector Santa Maria Maior.

Lucrarea „Maternitateˮ a făcut parte din expoziția TRIUNFO (Triumf), a sculptorului Virgil Scripcariu, organizată în perioada septembrie 2024 – aprilie 2025, în spațiul sitului Mosteiro da Batalha, și care a avut peste 200.000 de vizitatori.

Realizată în bronz, „Maternitate” propune o reflecție sensibilă asupra legăturii primordiale dintre mamă și copil. Sculptura simbolizează victoria vieții asupra răului și este un laitmotiv recurent în creația artistului.

Virgil Scripcariu este licențiat în arte plastice în anul 2003, la clasa maestrului Vasile Gorduz. Continuă cu studii post-universitare, aprofundând tema portretului în sculptură. Din 2004 participă la expoziții de grup în România și în străinătate, realizează expoziții personale și amplasează lucrări în spațiul public. Este un iubitor al sculpturii figurative, pe care o practică dezinvolt, dar crează și instalații de obiect cu mesaj ecologic, social, spiritual. Face parte din comunitatea România Tradițiilor Creative. În anul 2006 se stabilește cu familia la Piscu, fost sat de olari în apropierea Bucureștiului. Împreună cu soția lui, Adriana, istoric de artă, pornește un proiect de cercetare și punere în valoare a patrimoniului cultural de la Piscu. În anul 2021 se inaugurează Muzeu-Atelier Școala de la Piscu, un hub cultural dedicat ceramicii țărănești și tehnicilor tradiționale, dar și artei contemporane. Inițiativa, coordonarea șantierului și conceptul expunerii îi aparțin lui Virgil Scripcariu (muzeu.piscu.ro). Locul este recunoscut la nivel european, primind Premiul Europa Nostra 2022, la secțiunea Educație, Formare, Meșteșug.

Lucrarea va rămâne amplasată la Lisabona până la data de 23 august 2025.