Lansarea la ICR a proiectului CENTENART - 100 de ani de IDENTITATE

Lansarea la ICR a proiectului CENTENART - 100 de ani de IDENTITATE

Uniunea Artiştilor Plastici din România și Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti și Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, organizează joi, 25 octombrie 2018, de la ora 17.30, evenimentul de lansare a proiectului CENTENART - 100 de ani de IDENTITATE.

Proiectul are ca temă celebrarea a o sută de ani de la înființarea statului român modern, prin redefinirea identității artistice, personale și naționale şi implică participarea unui număr important de artiști din toate generațiile, de la tineri masteranzi la artişti consacrați.

Cu această ocazie va fi prezentat albumul-carte obiect care cuprinde 41 de gravuri originale, realizat integral manual cu sprijinul profesorilor și studenților de la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti.

În cadrul evenimentului va avea loc o prelegere susținută de Ovidiu Croitoru, profesor la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti și doamna Doina Mîndru, istoric de artă,

despre reafirmarea rolului tehnicilor tradiționale ale gravurii în arta contemporană.

Proiectul continuă cu expoziția CENTENART - 100 de ani de IDENTITATE deschisă din 27 octombrie la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti.

Coordonator Anca Boeriu

Evenimentul se va desfășura în Sala Mare a ICR, Aleea Alexandru nr.38, București