Influenţa americană asupra carierei literare a şase scriitori români, într-o nouă serie a ICR New York, în parteneriat cu MNLR

Reprezentanţa Institutului Cultural Român la New York și Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) reiau seria colaborărilor fructuoase derulate de-a lungul ultimilor doi ani cu un nou proiect online intitulat „Primul meu american: întâlniri și portrete transatlantice” / “My First American:Transatlantic Encounters and Portraits”.

Seria acestor discuţii literare se va desfășura în perioada 19 aprilie –18 octombrie 2022 și îi are ca invitați pe scriitorii Ana Maria Sandu, Bogdan Coșa, Adriana Babeți, Florin Lăzărescu, Elena Vlădăreanu și Caius Dobrescu, care au fost rugați să își reamintească prima întâlnire cu un american „în carne și oase” și impactul avut de aceasta în viața și cariera lor literară. Textele inedite, scrise special pentru acest proiect, vor fi citite de autori în română, fiind subtitrate în engleză. Traducerile sunt semnate de Andrew K. Davidson, Diana Manole și Gabi Reigh.

Programul se va deschide cu textul Anei Maria Sandu care a ales să se refere la o întâlnire plină de substanţă cu starul literar româno-american Andrei Codrescu.

Reamintim că parteneriatul dintre ICR New York și Muzeul Național al Literaturii Române din București a debutat în luna iunie 2020 și a continuat pe parcursul anului 2021 cu o serie online originală și de mare success intitulată “Life Anew. Writers Imagine the World after the Pandemic” / „Viața de la capăt. Scriitorii imaginează lumea după pandemie” prin intermediul căreia douăzeci dintre cei mai importanți autori români contemporani își imaginau, în proză, eseu sau poezie, cum se va vindeca această lume după pandemie și cum viața o va lua de la capăt.

Recitalurile literare din cadrul acestei noi serii vor fi difuzate pe paginile de Facebook, YouTube și Instagram ale celor doi parteneri, precum și pe website-ul ICR New York, lunar.

Mai multe detalii despre proiectele în desfășurare ale ICR New York pot fi găsite pe rețelele de socializare și blogul Institutului:

Facebook: https://www.facebook.com/RCINY/

Blog: https://www.rciusa.info/

Instagram: https://www.instagram.com/romanianculturalinstituteusa/

Twitter: https://twitter.com/RomanianY

YouTube: https://www.youtube.com/channel/UCVC1AC-TWeHLtaFjVXOlOtw