ICR sprijină prezența galeriei bucureștene ART HUB, cu proiectul „Meșteșugo Hamurii”, la ART Market Budapest

Institutul Cultural Român de la Budapesta susține participarea galeriei ART HUB din București la ART Market Budapest, în perioada 19-22 octombrie 2023. Galeria ART HUB va prezenta proiectul „Meșteșugo Hamurii”, al artistei Ștefania Hegedus, curatoriat de Nona Șerbănescu, la standul galeriei din pavilionul SHUKAR.T, în cadrul târgului de artă din capitala Ungariei.

În anul 2023, la Art Market Budapest vor fi prezente peste o sută de galerii din peste 25 de țări; din România participă ART HUB, Strata și Jecza.

ARTHUB Bucharest este un spațiu artistic colaborativ și expozițional care și-a propus să ofere resurse pentru dialog și muncă în comun celor din domeniul artei și managementului cultural. Funcționează și ca galerie de artă / teatru-laborator / spațiu gazdă / spațiu-resursă, unde artiste, artiști și organizații partenere pot să producă sau să expună propriul conținut.

Ștefania Hegedus a absolvit secția de Artă textilă la Universitatea Națională de Arte din București. „Meșteșugo Hamurii“ este un proiect care a pornit printr-o documentare a meșteșugurilor practicate de romi în mod tradițional. Artista adaugă o dimensiune artistică acestor meșteșuguri care își pierd utilitatea în lumea contemporană.

ART Market Budapest este unul dintre cele mai proeminente evenimente de gen de pe piața internațională de artă contemporană, influențând stabilirea cotelor și ierarhiilor valorice și în promovarea galeriilor de artă din Europa Centrală şi de Est. Prima ediție a târgului a fost organizată în 2011, ajungând la peste 30 000 de vizitatori pe an, cu peste 200 de galerii expozante, reprezentând 500 de artiști din aproximativ 40 de țări. Prezintă conținuturi artistice din regiuni emergente europene sau din afara ei și generații tinere progresiste din vest. Potrivit ICR Budapesta, este singurul târg de artă din Europa Centrală care are o secțiune dedicată fotografiei de artă. Evenimentul este inclus în cadrul Festivalului Liszt Ünnep.