- 26 March 2025
- Etichete ICR Gaep Miart Arte vizuale
Pentru lucrările sale, situate la granița dintre desen și fotografie, Răzvan Anton folosește o tehnică heliografică. El începe prin a hașura coli de hârtie cu pix albastru. Pe acestea așază o folie transparentă imprimată cu negativul unei fotografii de arhivă sau al unei imagini găsite. La final, transferă colile astfel acoperite pe ferestrele atelierului său din Cluj-Napoca și lasă lumina soarelui să developeze imaginea pe parcursul mai multor săptămâni sau luni. Cele două imagini pe care se bazează lucrările de la miart 2025 sunt cadre selectate din filmări pe 8mm realizate de tatăl artistului în anii‘70-‘80.
Practica lui Théo Massoulier este centrată pe structuri hibride. În seria de asamblaje 5G, asemănătoare unor micro-peisaje colorate, artistul îmbină minerale, plante, artefacte și rămășițe ale meșteșugului uman. El continuă să examineze distincțiile taxonomice tot mai neclare dintre natural (biologic) și artificial (tehnologic) în sculpturile intitulate Sensor. Massoulier este interesat, printre altele, de autonomia mașinăriilor moderne, care au propriul mod de a procesa informația și de a comunica unele cu celelalte și cu mediul înconjurător, fără o intervenție umană.
Cătălin Pîslaru lucrează în serii care dovedesc un simț fin al culorii, o construcție conceptuală și un subtil umor formal. Își schițează compozițiile digital și apoi le execută prin linii delicate ce întâlnesc contururile încărcate de pigment ale unor forme monocrome. Lucrările finale conservă precizia limbajului vizual digital, dar includ și semnele unor tehnici clasice de pictură. Evitând pânza, el preferă materiale precum panourile industriale HPL și alu-dibondul.
Caracteristică pentru Mihai Plătică este încercarea de a surprinde ceea ce nu se vede cu ochiul liber și de a ne stimula curiozitatea dincolo de ceea ce știm deja. Noul său corpus de lucrări este inspirat de „Calculatoarele Harvard”, cum au fost supranumite femeile angajate începând cu 1881 să studieze colecția de fotografie a Observatorului Astronomic de la Harvard. Lucrările selectate pentru miart sunt legate de această colecție în mod direct (fotogravuri pe fier care reproduc vechi plăci fotografice cu cerul înstelat) sau indirect, pornind de la ideea de a face invizibilul vizibil (lucrări în care artistul folosește tehnica fotografiei cu spectru complet sau a fotoelasticității).
Credite imagini
1. Răzvan Anton, Fading Study (man holding hand in front of camera), 2024, pix albastru pe hârtie perforată, 84 x 120 cm © Răzvan Anton
2. Théo Massoulier, 5G.2024.IV, 2024, mixed media, 15 x 10 x 20 cm © Théo Massoulier
3. Cătălin Pîslaru, Unfunctional Activities #10, 2023, tempera pe hârtie cașerată pe panou HPL, 42 x 29.7 cm © Cătălin Pîslaru
4. Mihai Plătică, Polychromatic Horizon 3, 2024, print inkjet pe hârtie Hahnemühle Photo Rag, 19 x 28.5 cm (31.5 x 40.9 x 8 cm înrămat), ediția: 3/3 + 2 AP © Mihai Plătică
Toate imaginile, prin amabilitatea artiștilor și a galeriei Gaep