Expoziție Vasile Tolan la Muzeul Național de Artă al Moldovei

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău sprijină organizarea expoziției personale a artistului plastic Vasile Tolan la Muzeul Național de Artă al Moldovei, al cărei vernisaj va avea loc vineri, 10 noiembrie 2023, în prezența artistului. Invitatul special al vernisajului, eseistul, criticul literar și jurnalistul Ion Bogdan Lefter va face o scurtă prezentare a expoziției și a autorului acesteia.

„Mă preocupă, în egală măsură, expresia materiei brute, diversitatea modului ei de manifestare, rezonanţa pe care o are şi expresia gestului liber, spontan, care vine din adâncurile fiinţei umane sau, cum ar spune Jung, din partea abdominală a ei. Mă tentează prea puţin figurativul, doar în măsura în care acesta mă poate ajuta la crearea de forme, volume, ritmuri, fără să facă trimiteri ideatice la reprezentarea respectivă. De cele mai multe ori, caut ca obiectul creat – pictură, grafică, fotografie sau obiect pur şi simplu – să aibă doar un mesaj vizual, direct, fără conotaţii sau alte trimiteri în zona conceptualistă, întrucât consider plastica drept arta care spiritualizează prin excelenţă materia palpabilă, conceptul şi simbolul, noţiunile în general putând doar completa impactul vizual. Starea de moment şi materialele de care dispun la acea dată conlucrează în bună măsură la declanşarea actului de creaţie, de multe ori, rezultat al unor descărcări de scurtă durată, lucrările putând fi un fel de jurnal vizual al stărilor. Ca atare poartă uneori, ca semn distinctiv, data şi ora săvârşirii. Folosesc în ultima perioadă destul de mult colajul de diverse materiale, texturi, culori, formă de expresie combinată cu alte tehnici. Actul de creaţie este un fenomen viu, al cărui program se află în noi, program pe care cu cât reuşim să-l descoperim şi să-l urmăm mai îndeaproape cu atât rezultatul muncii noastre devine şi el viu, putând stârni reacţii pe măsură. De cele mai multe ori, refuz să dau un titlu lucrărilor, pentru a nu îngrădi receptarea lor. Mă pot încadra undeva între arta brută şi gestualismul abstract.”  Vasile Tolan

Vasile Tolan (născut în 1953 la Buru, România) a fost cadru universitar la Universitatea Naţională de Artă (UNArte) din București și vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici (UAP) România. Are o activitate intensă de expunere la expoziții și simpozioane naționale și internaționale. Debutează cu o expoziție personală în anul 1975 la Galeria Institutului de Medicină şi Farmacie Cluj-Napoca și organizează numeroase expoziții personale în orașele din România: Oradea, Târgu Mureş, Bucureşti, Bistriţa, Baia-Mare, Satu-Mare, Arad, Dej, dar și în străinătate: Roma (Italia), Besanҫon (Franța), Nüremberg, Behringersdorf (Germania). Participă la expoziţii de grup organizate în România, Bulgaria, Serbia, SUA, Spania, Polonia, Italia, Germania, Slovacia, Franța, Ungaria, Portugalia, Japonia, Belgia, China, Austria, Grecia, Marea Britanie, Republica Moldova. Ca rezultat al muncii asidue, creația artistului a fost apreciată, de-a lungul anilor, cu premii şi medalii: Premiul pentru pictură al UAP filiala Cluj și Diplomă la Bienala de Pictură din Kosice, Slovacia (1983); Premiul pentru tineret al UAP din România (1988); Premiul naţional pentru pictură al UAP din România (2001); Premiul Muzeului Național de Artă al Moldovei (2004); Meritul Cultural în grad de Ofiţer (2004); Premiul UAP pentru grupul 8 art + și Premiul Ministerului Culturii pentru grupul 8 art+ (2007).

Ion Bogdan Lefter a absolvit Colegiul Național „Sfântul Sava” din București (1976), apoi, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specialitatea Limba și literatura engleză - Limba și literatura română (1981). A fost director fondator al revistei Observator cultural. A fost redactor-șef al revistei literare Contrapunct și analist politic al postului de radio Europa Liberă, secția română. De asemenea, este prozator și analist politic. A fost unul dintre reprezentanții curentului optzecist în literatura română. În prezent, este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere a Universității din București și director editorial al revistei aLtitudini. Organizator al Cafenelei critice, care se ține cu unele întreruperi din 1990 în barul Facultății de Litere, iar în prezent la Club A. De asemenea, este director al Școlii Doctorale a Facultății de Litere. În perioada 1979-1983, a fost membru activ al Cenaclului de Luni al Centrului Universitar București și al cenaclului Junimea al Universității din București.