Expoziție „Conexiuni artistice româno-portugheze”

Expozitie Conexiuni artistice romano-portugheze Expozitie Conexiuni artistice romano-portugheze Expozitie Conexiuni artistice romano-portugheze Expozitie Conexiuni artistice romano-portugheze Expozitie Conexiuni artistice romano-portugheze Expozitie Conexiuni artistice romano-portugheze Expozitie Conexiuni artistice romano-portugheze Expozitie Conexiuni artistice romano-portugheze Expozitie Conexiuni artistice romano-portugheze Expozitie Conexiuni artistice romano-portugheze Expozitie Conexiuni artistice romano-portugheze Expozitie Conexiuni artistice romano-portugheze Expozitie Conexiuni artistice romano-portugheze Expozitie Conexiuni artistice romano-portugheze Expozitie Conexiuni artistice romano-portugheze Expozitie Conexiuni artistice romano-portugheze Expozitie Conexiuni artistice romano-portugheze Expozitie Conexiuni artistice romano-portugheze Expozitie Conexiuni artistice romano-portugheze Expozitie Conexiuni artistice romano-portugheze Expozitie Conexiuni artistice romano-portugheze

Institutul Cultural Român de la Lisabona organizează expoziția ,,Conexiuni artistice româno-portugheze” în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte București (UNARTE), în perioada 6 decembrie 2023 – 29 februarie 2024. Expoziția cuprinde peste cincizeci de lucrări artistice de pictură, obiecte și țesături, realizate din elemente naturale, de studentele Alexandra Țecu și Anastasia Dabija. Vernisajul va avea loc miercuri, 6 decembrie 2023, ora 18:30 la sediul ICR Lisabona, Rua do Barão 10, în prezența studentelor, curatoarei conf. univ. dr. Daniela Frumușeanu (UNARTE), a lect. univ. dr. Nicoleta Silvia Ioana (UNARTE) precum și a profesoarei Eduarda Costa de la Institutul de Geografie de la Universitatea din Lisabona și a cercetătoarei Marta Galvão Lucas, doctorandă la Facultatea de Arte Frumoase a Universității din Lisabona.

În continuarea proiectului, în data de 7 decembrie 2023, ora 11:00, la Facultatea de Arte Frumoase a Universității din Lisabona va avea loc o dezbatere interdisciplinară, având ca temă conexiuni româno-portugheze, în contextul dezvoltării durabile, prioritate în cadrul strategiei Uniunii Europene – agenda 2030. Evenimentul va reuni studenți, profesori și experți care vor vorbi despre sustenabilitate, protejarea mediului și a economiei circulare ca prioritate. Intenția dezbaterii româno-portugheze, coordonată de lect.univ. dr. Nicoleta Silvia Ioana (UNARTE) și de prof. univ.dr. Ana Thudichum Vasconcelos, Decan al Centrului de Cercetare și Studii în Arte Frumoase (CIEBA), cu participarea curatoarei conf. univ. dr. Daniela Frumușeanu (UNARTE), a prof. univ. dr Carla Paoliello, de la Facultatea de Arte Frumoase a Universității din Lisabona, în prezența studenților portughezi și români, este de a crea prin artă un dialog transversal și interdisciplinar și, în același timp, de a experimenta prin practica artistică o punte de legătură între domeniul teoretic şi domeniul educațional, realizând o mai bună cunoaștere a celor două țări.

Proiectul,,Conexiuni artistice româno-portugheze” se încadrează în aria proiectelor culturale şi educaţionale comune a Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti (România) şi Facultӑţii de Arte Frumoase din Lisabona (Portugalia) cu adresabilitate către comunitatea culturală, educaţională şi ştiinţifică, specialişti, formatori de opinie şi publicul larg.  Acest proiect vizeazӑ generația tânără și se ȋncadreazӑ prin modul de organizare și abordare, în sfera educației non-formale, realizată prin mijloace artistice. Evenimentul ,,Conexiuni artistice româno-portugheze” deschide noi orizonturi ȋn direcţia dialogului artistic dintre profesorii și studenţii acestor instituţii de ȋnvӑţӑmânt artistic superior, dar și ȋntre aceștia și publicul larg.

,,Conexiuni artistice româno-portugheze” se concretizeazӑ sub forma unei expoziţii de artă vizuală, care promovează: comunicarea între oameni indiferent de naţionalitate; schimbul de experienţe; respectul pentru natură, pentru un stil de viaţă sănătos, echilibrat, în armonie cu mediul înconjurător şi cu noi înşine. Ȋn același timp, intenţia organizatorilor acestui proiect este de a creea prin practica artistică o punte de legătură între domeniul teoretic-știinţific şi domeniul educaţional, dar și de a semnala cӑ stӑ ȋn puterea noastrӑ sӑ protejam mediul ȋn care trӑim.

Expoziţia se materializeazӑ ȋntr-un periplu artistic vizual care face legӑtura între tradiţie și contemporaneitate, atât prin juxtapunerea tehnicilor și procedeelor de lucru utilizate, a modalitӑţilor de reprezentare plasticӑ, cât și prin conţinutul ideatic al lucrӑrilor expuse.

Protagonistele acestui eveniment sunt studentele Alexandra Ţecu (master anul II) și Anastasia Dabija (master anul I), specializarea Arte Textile Ambientale, Departamentul Arte Textile și Design Textil, Facultatea de Arte Decorative și Design, Universitatea Naţionalӑ de Arte București, coordonate de conferenţiar univ. dr. Daniela Frumușeanu.

Din punct de vedere conceptual, ambele artiste textiliste au pornit de la tema analizei sinelui ȋntr-o formӑ directӑ sau voalatӑ, explorând sau sugerând universuri existenţiale palpabile sau posibile. Şi ȋntr-un caz și în celӑlalt, este vorba despre o translaţie permanentӑ ȋntre real și imaginar. Expoziţia cuprinde panouri decorative sau obiecte artistice, realizate din: materiale textile, hârtie sau fragmente vegetale reciclate.

Astfel, AlexandraŢecu creeazӑ un univers ȋn stare sӑ cucereascӑ prin exuberanţa vibrantӑ a culorilor și texturilor realizate din materiale convenţionale (fire textile, fragmente de benzi din material textil uni sau imprimate, fire de aţӑ) și materiale neconvenţionale (mӑrgele din sticlӑ sau plastic, benzi din material plastic, silicon, hârtie printatӑ, seminţe, frunze, crengi). Ineditul juxtapunerilor de culori și texturi, este pus în valoare de caracterul ludic generat de libertatea cu care utilizeazӑ și combinӑ tehnica imprimӑrii libere sau serigrafice, cu tehnica ţesutului la rӑzboi, a broderiei, colajului, croșetatului sau ȋmpletirii firelor textile. Un mix de tehnici și materiale care ȋmpreunӑ contureazӑ și construiesc profilul uman al artistei. Ȋn lucrӑrile Alexandrei Ţecu, inima este lait motivul care prin repetativitate atrage atenţia importanţei emoţiilor, iubirii și speranţei, ȋntr-o lume biciutӑ de frici. Prin acestea, sufletul se regenereazӑ, ȋnflorește și se ȋnalţӑ. Subordonat motivului inimii, este motivul ochiului, martor al vizibilului sau invizibilului. Lucrӑrile Alexandrei Ţecu vorbesc despre acel ,,joie de vivre”.

Anastasia Dabija, artist vizual cu o evidentӑ ȋncӑrcӑturӑ poeticӑ și filozoficӑ exploreazӑ ȋn mod deosebit zona exprimӑrii plastice abstracte neconvenţionale. Materialele utilizate de ea sunt hârtia manualӑ (rezultat al procesului de reciclare a bumbacului și resturilor de hârtie), benzile albe din material plastic sau fragmentele vegetale. Apelând la tehnica colajului, Anastasia Dabija creeazӑ câmpuri albe de texturi care dincolo de sugestia iernii, ne transferӑ ȋntr-un spaţiu benefic ȋn care practicarea prin artӑ a exerciţiului rӑbdӑrii, meditaţiei și purificӑrii, restructureazӑ modul de a gândi și a simţi. Panourile decorative din fragmente vegetale realizate de Anastasia Dabija se remarcӑ prin ingeniozitate compoziţionalӑ și juxtapuneri surprinzӑtoare de texturi.

În cadrul vernisajului,,Conexiuni artistice româno-portugheze” (ca manifest al acestui proiect), pornind de la ideea necesitӑţii dialogului cultural-artistic dintre România și Portugalia pe tema sustenabilitӑţii, a protejӑrii mediului, a reciclӑrii ca prioritate, se va realiza o carte obiect handmade unicat cu dimensiunea de 50/35 cm. Pentru primele pagini, cele douӑ studente din România, vor recurge ȋn principal, la reciclarea diferitelor materiale. Conceptual, vor fi reprezentate simbolic, amprente culturale comune ale celor douӑ capitale: București și Lisabona.

Publicul prezent la vernisaj sau cel care va vizita ulterior expoziţia, este invitat sӑ completeze cartea obiect cu mesaje scrise sau desenate. Aceastӑ lucrare susţine principiul de bazӑ al sustenabilitӑţii: reutilizarea materialelor pentru producerea unui material total nou (de aceastӑ datӑ o lucrare de artӑ) ȋn scopul reducerea poluӑrii de orice tip, al protejării mediului și sӑnӑtӑţii omului. Cartea obiect realizatӑ cu acest prilej reprezintӑ un vector care faciliteazӑ comunicarea ȋntre oameni care aparţin unor spaţii socio-culturale diferite, unor specializӑri diferite.