Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău în colaborare cu Consiliul raional Leova organizează organizează expoziția „Unirea Principatelor Române și reformele domnitorului Alexandru Ioan Cuza”. Expoziția este dedicată marcării Unirii Principatelor Române și cuprinde date istorice complexe formate din: fotografii, mărturii ale contemporanilor, citate despre Unirea Principatelor Române și domnitorul Alexandru Ioan Cuza, contemporanii săi, scriitori și savanți contemporani.
Expoziția este constituită din 20 bannere, format 92/1850 cm.
Evenimenul are loc în contextul ședinței comune a consilierilor Consiliului Raional Leova și consilierilor Consiliului Județean Prahova pentru implementarea Acordului de Cooperare între cele două instituții.
Deschiderea oficială a expoziției va avea loc pe data de 03 iulie 2014, ora 16.40, în incinta Bibliotecii Publice Raionale Leova din orașul Leova, strada Ștefan cel Mare, nr. 67, în prezența domnului Valeriu Matei, directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău și a oficialităților locale.