Expoziția „Azulejo: O provocare românească“ la Lisabona

În data  de 31 octombrie 2018, Galeria ICR Lisabona a găzduit vernisajul expoziției „Azulejo: O provocare românească“, în prezența unor curatori și muzeografi de la Muzeul Național Azulejo din Lisabona, a membrilor comunității românești din Portugalia, a publicului portughez deja fidel evenimentelor românești, dar și a numeroși turiști, amplasarea sediului în centrul vechi al orașului, favorizând vizitarea constantă a institutului de către persoanele aflate în vacanță la Lisabona.

Ideea acestei expoziții a pornit în 2016, când artiștii plastici români deja consacrați dar și cei în curs de afirmare au primit invitația de a realiza lucrări cu tema azulejo, un cuvânt portughez de origine arabă, care denumește placa de ceramică decorată. Prima prezentare a expoziției a avut loc în perioada 6-31 octombrie 2016 la sediul institutului, sub denumirea „Azulejo, în viziunea artiștilor români“ și a cuprins în jur de 90 de lucrări în tehnici şi medii variate: pictură, grafică, sculptură, ceramică sau instalaţie. În 2017, expoziția a fost itinerată în nordul Portugaliei, la Muzeul de Arte Decorative din Viana do Castelo, în perioada10 martie – 2 aprilie 2017. Ținând cont de interesul manifestat și de alți artiști români de a participa la acest proiect, a fost lansată din nou propunerea de realizare a unor lucrări care să se integreze tematicii acestei expoziții. Prin urmare, lucrărilor deja existente li s-au alăturat numeroase altele, noua expoziție astfel realizată acoperind în perioada 7 iulie – 23 septembrie 2018, generoasele spații de expunere de la Muzeul Quinta da Cruz din orașul Viseu.

După aceste două itinerări de succes, consistența de structură a proiectului, în noua lui formă, și spectaculozitatea acestuia au condus anul acesta la o nouă expunere a lucrărilor la Galeria ICR Lisabona, în vecinătatea instituției tutelare a ceramicii portugheze, Muzeul Național Azulejo. La vernisajul expoziției intitulată de această dată „Azulejo: O provocare românească“ au fost prezente în jur de 50 de persoane, câteva dintre acestea participând și la expunerea din 2016 și dorind acum să reviziteze lucrările deja cunoscute dar în același timp să le descopere pe cele noi. Alături de Corina Gabriela Duma, curatorul expoziției, Alexandre Pais – prestigios istoric al fenomenului azulejo din Portugalia și curator al Muzeului Național Azulejo, care a însoțit expoziția în toate orașele unde a fost prezentată– este probabil cel mai competent cunoscător al selecției de opere românești pe care ICR Lisabona le-a oferit publicului portughez spre vizionare. Acesta este motivul pentru care istoricul de artă a fost invitat să deschidă expoziția și să realizeze o nouă vizită ghidată a exponatelor.

Succesul acestui proiect în Portugalia ne-a demostratîncă o dată faptul că promovarea proiectelor comune între artişti/ oameni de cultură portughezi şi români, precum şi procedeul aflării similitudinilor şi afinităţilor, dezvoltă o certă forţă de seducţie pentru publicul portughez. De aceea, dorim să continuăm și în 2019 itinerarea acestei expoziții, de această dată fiind prevăzută prezentarea exponatelor la Redondo, în luna martie, în cadrulcelei de-a VIII-a ediţii a Festivalului Saberes e Sabores de Outras Gentes. Festivalul se desfășoară anual în localitate și celebrează conviețuirea în armonie a comunităților prezente în sudul Portugaliei.