''Cuvinte care plutesc'' - instalaţie în spaţiul public

În perioada 15-30 iunie 2010 se desfăşoară în Bucureşti proiectul Words Converge, conceput de organizaţia Poet in the City din Marea Britanie, în cadrul programului internaţional Creative Collaborations, dezvoltat de British Council pentru susţinerea schimbului cultural dintre comunităţile artistice din sud-estul Europei şi Marea Britanie.

Proiectul Words Converge este realizat în România în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor şi se bucură de sprijinul Institutului Cultural Român.

Words Converge îşi propune a fi o intervenţie inedită în spaţiul public bucureştean, aducând realmente poezie în peisajul cotidian, prin instalaţiile concepute de arhitecţii Irina Melita şi Stefan Simion, sub titlul Floating Words/ Cuvinte care plutesc.

Cuvintele care plutesc apartin unor poeti romani, englezi, georgieni şi israelieni şi vă aşteaptă să le descoperiţi şi să vă descopere, în mai multe locuri din centrul capitalei: Parcul Kiseleff, Muzeul Ţăranului Român, Gradina Icoanei, Teatrul Odeon, Green Hours, Librăria Cărtureşti Verona, Primaria Sectorului 2, British Council, Institutul Cultural Român şi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu.

Contact: Alis Vasile
British Council - Arts Project Manager
Tel: 037 215 8058
E-mail: alis.vasile@britishcouncil.ro
contact@britishcouncil.ro
http://www.britishcouncil.ro