CONCERT "DOINE ŞI ALTE POVEŞTI" CU OCAZIA ZILEI CULTURII ROMÂNE

CONCERT "DOINE sI ALTE POVEsTI"  CU OCAZIA ZILEI CULTURII ROMaNE

Loc: Zig Zag Jazzclub, Hauptstr. 89, 12159, Berlin.

Ora: 19.00.

Intrarea liberă.

Accesul în sală se va face începând cu ora 18.30.

În data de 15 ianuarie, cu ocazia Zilei Culturii Române , ICR Berlin prezintă concertul de cântece tradiționale românești, reinterpretate de Oana Cătălina Chițu (voce) și Dejan Jovanovic (acordeon), în  Zig Zag Jazzclub din Berlin. Înaintea concertului va avea loc o proiecţie a unui fragment din documentarul „La porțile cerului" realizat de Grigore Leșe.

Program concert:

Cine iubește și lasă

Doina din Dolj

Lume lume

Trenule mașină mică

Aseară ți-am luat basma

Haida haida de trei ori

Pe vale, tato, pe vale

Cântec de leagăn

Până când nu te iubeam

Bun îi vinul ghiurghiuliu

Oana Cătălina Chițu a studiat pian, jazz și canto. Stabilită la Berlin după 1990, artista a înființat trupa de ritmuri tradiționale balcanice Romenca, alături de acordeonistul sârb Dejan Jovanovic. Oana Cătălina Chiţu a devenit un nume cunoscut al lumii muzicale internaţionale, impunându-se în 2009 cu albumul „Bucharest Tango", produs de casa germană de producţie Asphalt Tango. Pe acest album Oana Chiţu interpretează tangouri româneşti din perioada interbelică, într-o inedită prelucrare şi combinaţie cu elemente de folclor şi jazz.  În anul 2013 a lansat un nou album "Divine", dedicat de data aceasta repertoriului celebrei cântăreţe Mariei Tănase. Aranjamentele Oanei Cătălina Chițu sunt originale, cu influențe jazz, sinti, swing și flamenco, însă păstrează fondul tradițional.

Dejan Jovanovic s-a născut în Obrenovac (Serbia) într-o familie de muzicieni. În copilărie, muzica a fost elementul determinant în viața sa cotidiană. Astfel, la doar nouă ani cânta deja la acordeon. Participarea la diversele concursuri de muzică - de unde ieșea mereu primul clasat, a început tot în copilărie. În anul 1999 Dejan Jovanovic s-a mutat la Berlin unde a studiat la Academia de Muzică "Hanns Eisler" acordeon clasic și pian. A susținut numeroase spectacole împreună cu diverse trupe din Berlin iar în anul 2000 a fondat împreună cu Oana Chițu grupul Romença. Au urmat apoi proiecte precum „Bucharest Tango", cu tango românesc din Bucureștii anilor 20-30 sau "Divine", proiect dedicat legendarei Maria Tanase, urmate din 2008 de o serie de turnee europene alături de Oana Cătălina Chițu.