Comisia de selecţie a proiectului care va reprezenta România la cea de-a 59-a ediţie a Biennale di Venezia

Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe şi Institutul Cultural Român organizează concursul pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la cea de-a 59-a ediție a Expoziției Internaționale de Artă - la Biennale di Venezia 2022, concurs public de creație deschis participării autorilor individuali sau reuniți în grupuri, dar și persoanelor juridice fără scop patrimonial (organizaţii neguvernamentale).

Experții care au fost nominalizați prin OMC nr. 3625 din 29.10.2021 ca membri ai Comisiei de selecţie a proiectului care va reprezenta România la cea de-a 59-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă - la Biennale di Venezia sunt următorii:

1. Attila Kim, Comisar al participării României la cea de-a 59-a ediție a Expoziției Internaționale de Artă - la Biennale di Venezia;

2. Monica Morariu, reprezentant comun al Institutului Cultural Român și al Ministerului Afacerilor Externe;

3. Călin Dan, manager, Muzeul Național de Artă Contemporană;

4. Ioana Ciocan, Director general al Pavilionului de Artă București – Art Safari, membru al consiliului științific al Muzeului Național Cotroceni și al Comitetului de înființare și organizare al Muzeului Ororilor Comunismului, vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România;

5. Cristian NAE, curator al participării României la ultima ediție a Bienalei de Artă de la Veneția (2019), Conferențiar universitar - Facultatea de Arte Vizuale și Design, Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași;

6. Jaroslaw Suchan, istoric de artă, critic și curator și director al Muzeului Sztuki din Łódź, Polonia din 2006;

7. Andrei Siclodi, curator, scriitor, editor și director al Künstlerhaus Büchsenhausen din Innsbruck.

Pentru a afla mai multe detalii despre modul în care puteți participa la Concursul național, vă rugăm să consultați anunțul oficial: https://www.icr.ro/venetia/termen-limita-12-noiembrie-2021-ora-1430-concurs-national-romania-la-cea-de-a-59-a-editie-a-expozitiei-internationale-de-arta-la-biennale-di-venezia

De asemenea, pentru alte întrebări, referitoare la Concursul național, îi puteți scrie Secretariatului Tehnic, la adresa: bienala.venetia@cultura.ro.