Anunţ privind lansarea sesiunii de finanţare a nevoilor culturale de urgenţă

CADRU GENERAL 
Programul CANTEMIR a fost constituit în anul 2006 ca un program de finanţare nerambursabilă al Institutului Cultural Român pentru proiecte culturale derulate în mediul internaţional, cu impact pe pieţele de profil din străinătate, având ca obiective creşterea vizibilităţii şi accesibilităţii culturii româneşti pe pieţele culturale internaţionale şi încurajarea cooperării dintre artiştii români şi străini. Conform prevederilor legale în baza cărora funcţionează programul, o parte a bugetului anual alocat finanţării proiectelor se constituie într-un fond destinat susţinerii nevoilor culturale de urgenţă. 

OBIECTIVE ŞI PRIORITĂŢI PENTRU 2008 
În cadrul fondului special destinat nevoilor culturale de urgenţă, finanţarea se acordă sub forma unor granturi de călătorie.

Prin finanţarea din acest fond, Institutul Cultural Român îşi propune să susţină participări româneşti la festivaluri sau evenimente culturale similare importante care au loc în străinătate, cu scopul de a asigura culturii româneşti o mai bună vizibilitate şi de a creşte accesul publicului de specialitate la creaţia românească de calitate, precum şi pentru integrarea acesteia în circuitele internaţionale.

Finanţarea se va acorda pentru participarea artiştilor români, care au fost selectaţi/invitaţi sau ale căror creaţii au fost selectate/invitate să participe la festivaluri sau la evenimente culturale similare dintre cele mai importante care, prin amploare şi mijloacele de promovare oferite, asigură un grad cât mai mare de vizibilitate artistului/artiştilor români şi care pot oferi noi oportunităţi de interacţiune cu artişti şi specialişti din mediul cultural internaţional. 

BUGETUL ALOCAT FINANŢĂRII NEVOILOR CULTURALE DE URGENŢĂ 
Bugetul alocat finanţării nevoilor culturale de urgenţă este în sumă de 121.000 RON şi reprezintă aproximativ 5% din totalul bugetului alocat proiectelor în acest an (2.420.450 RON).
VALOAREA MAXIMĂ A FINANŢĂRII 
Valoarea maximă a finanţării care se poate acorda unei propuneri este valoarea totală a bugetului alocat finanţării nevoilor culturale de urgenţă sau, după caz, disponibilul rămas după fiecare aprobare.

SOLICITANŢI ELIGIBILI 
I.a. persoane fizice, artişti sau creatori, cu cetăţenie română, care au împlinit vârsta de 18 ani;
I.b. grupuri artistice, fără personalitate juridică, constituite din persoane fizice, artişti sau creatori, cu cetăţenie română, care au împlinit vârsta de 18 ani;
I.c. persoane juridice de drept public sau privat, înfiinţate în condiţiile legii române.
II. Selectaţi/invitaţi în mod oficial, în vederea participării la festival/eveniment de către un juriu special constituit în acest sens de către Festival/organizatorii evenimentului.

Este exclus solicitantul care se află în oricare dintre următoarele situaţii:
• are datorii la bugetul de stat sau la bugetul local;
• nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate printr-un alt contract de finanţare nerambursabilă.

DOMENIILE ARTISTICE 
Proiectul trebuie să se înscrie într-unul sau mai multe dintre următoarele domenii: literatură, arte vizuale, arhitectură şi design, teatru, muzică, dans, film, patrimoniu cultural.

PERIOADA DE DESFĂŞURARE A PROIECTELOR 
Perioada eligibilă pentru participarea la evenimente este cuprinsă între data semnării contractului de finanţare şi 14 noiembrie a.c., cu obligaţia depunerii raportului de participare până la 15 noiembrie 2008.
TERMENUL LIMITĂ PENTRU DEPUNEREA PROPUNERILOR 
Dosarul de aplicaţie trebuie să ajungă la Registratura Institutului Cultural Român cu minimum două săptămâni înainte de data participării la festival/eveniment.

DEPUNEREA PROIECTELOR 
Înainte de a depune o propunere de proiect, vă rugăm să citiţi cu atenţie şi să completaţi documentaţia disponibilă pe acest site.

Dosarul de aplicaţie poate fi depus personal la sediul Institutului Cultural Român din Bucureşti, Aleea Alexandru nr. 38, sector 1, de luni până vineri, între orele 10:00-16:00 sau poate fi transmis prin poştă sau curier la aceeaşi adresă, cu confirmare de primire.

EVALUAREA ŞI SELECŢIA PROIECTELOR 
Analizarea şi evaluarea documentaţiei depuse de către solicitanţi pentru obţinerea finanţării se fac de către comisii de evaluare constituite pe domenii, în ordinea primirii dosarelor de aplicaţie. Pe baza punctajului acordat de comisia de evaluare externă, selecţionarea şi aprobarea propunerilor de participare care întrunesc punctajul necesar se face de către Comitetul Director al ICR.

CRITERII DE EVALUARE 
1. Importanţa festivalului/evenimentului cultural
2. Calitatea produsului cultural prezentat în cadrul festivalului/evenimentului
3. Experienţa artistului/artiştilor persoane fizice participante sau a solicitantului persoană juridică

MODALITATEA DE ACORDARE A FINANŢĂRII 
Finanţarea nerambursabilă se acordă în două tranşe, conform contractului de finanţare. Prima tranşă se acordă la începutul proiectului, iar ultima tranşă nu poate fi mai mică de 15% din totalul finanţării.

Finanţarea nerambursabilă nu se acordă pentru activităţi generatoare de profit.
DETALII ŞI DUCUMENTE