"Acasă în străinătate. Das Eigene, Das Fremde" – simpozion internațional dedicat „emigrării" literare

Vineri, 26 noiembrie 2010, de la ora 10.30, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, București) va avea loc simpozionul internațional Acasă în străinătate. Das Eigene, Das Fremde. Întâlnirea, organizată de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Forumul Cultural Austriac din Bucureşti, este dedicată literaturii scrise în altă limbă decât cea maternă, în afara țării de origine a autorilor. Vor participa scriitorii Carmen Francesca Banciu (Germania), Zdenka Becker (Austria), Arthur Becker (Germania), Cătălin Dorian Florescu (Elveţia), Matei Vişniec (Franţa) și Ernest Wichner (Germania). Discuțiile, desfășurate în două sesiuni, vor fi moderate de prof.univ.dr. Rodica Zafiu (Facultatea de Litere, Universitatea din București).

Cum sunt văzute ţara şi limba din depărtare de scriitorii plecați? Dar de cei rămaşi? Ce înseamnă să pendulezi între două ţări, între două culturi, între două limbi, între dorul de acasă şi cel de depărtări, unde te simţi "acasă", unde te simți străin? Ce înseamnă acasă pentru un scriitor? – sunt câteva dintre întrebările la care cei prezenți la simpozion vor încerca să răspundă.

Se va asigura traducerea simultană din și în limba germană.