4 SPACES: COMMON GROUND

4 SPACES: COMMON GROUND

Curator: Andrei Ciurdărescu

Artişti: Radu Băieş, Andrei Ciurdărescu , Valentin Marian Ionescu, Ovidiu Leuce

Miercuri, 15 iunie 2016, ora 18:00,  în Mica Galerie a Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia a avut loc vernisajul expoziţiei de pictură intitulată 4 SPACES: COMMON GROUND,.

Expoziţia cuprinde lucrările lui Andrei Ciurdărescu, Radu Băieş, Valentin Marian Ionescu şi Ovidiu Leuce, doreşte să alăture patru artişti din generaţii diferite de absolvenţi ai Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca din ultimii zece ani, artişti ce abordează în manieră proprie mediul picturii cu căutari constante asupra tematicilor legate de spaţiu şi peisaj.

Ideea descoperirii şi a experimentării se coagulează în practica tinerilor artişti prin intermediul unor elemente ce prefigurează posibilitatea unor scenografii. În lucrările lor există o dublă raportare la suprafaţa picturală: pe de o parte spaţiul abstract, dar în acelaşi timp purtător de conţinut, iar pe de altă parte elementul figurativ, vizibil pronunţat şi totodată evanescent. Eliberat de sub rigoarea formei, gestul artistic modifică structura iniţială a figurilor aflate permanent într-un echilibru fragil între figurativ şi abstract, între formă şi expresie, între emoţie şi căutare.

Expoziţia este organizată de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia în colaborare cu Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca şi va putea fi vizitata în perioada 16-30 iunie 2016. Intrarea este liberă.