Ziua Culturii Naționale

Cu ocazia Zilei  Culturii Naționale, la împlinirea a 174 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, Institutul Cultural Român de la Madrid, sub auspiciile Ambasadei României în Regatul Spaniei, în colaborare cu Biblioteca Pública Municipal Iván de Vargas, prezintă teatrul de păpuși inspirat din povestea pentru copii Zâna Munților de Petre Ispirescu. Povestea face parte din antologia de basme populare românești ”Cuentos maravillosos rumanos”,  de Petre Ispirescu, apărută într-o ediție cartonată elegantă, în traducerea din limba română a lui Mihai Iacob, profesor la Universitatea din București, cu ilustrații alb-negru semnate Roxana Irimia, într-un volum de 360 de pagini, la Editura Libros de las Malas Compaňias.

Această activitate, dedicată copiilor de la 6 ani, și lectura dramatizată vor fi realizate de personalul  bibliotecii Publice Municipale Iván de Vargas, cu ajutorul unor marionete din hârtie, și vor fi urmate de ateliere practice pentru cei mici.

Data: 13 ianuarie 2024, de la ora 12:00 (ora Spaniei)
Locație: sediul Bibliotecii Municipale Iván de Vargas din Madrid, CALLE SAN JUSTO, 5 28005 MADRID
Intrarea este liberă, dar este recomandabilă rezervarea aici

Evenimentele dedicate Zilei Culturii Naționale continuă  luni, 15 ianuarie 2024,  la sediul ICR Madrid, cu o nouă sesiune de lectură neîntreruptă din opera poetică a lui Mihai Eminescu și din opera altor poeți români traduși în spaniolă. După modelul deja consacrat al lecturii neîntrerupte din operele Don Quijote sau La Divina Commedia, ICR Madrid organizează și în acest an o zi dedicată operei lui Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889).

Lectura neîntreruptă va include lecturi în limba română și în limba spaniolă din poemele lui Eminescu în traducerea lui Rafael Alberti, Omar Lara, José Manuel Megías și Dana Giurcă, Mario Castro Navarette și a Cătălinei Iliescu.

Data: 15 ianuarie 2024
Locația: sediul ICR Madrid, Plaza del Cordón, nº1, bajo dcha., 28005, Madrid
Ora: 15:00 - 19:00 (ora Spaniei)

De la ora 19:00, profesorul Héctor Martínez Sanz va realiza o prezentare comparată a motivului Luceafărului la scriitorii spanioli Espronceda și Ruben Dario. Titlul conferinței Eminescu este prezent și în Spania”.

Héctor Martínez Sanz (n. Madrid, 1979) a studiat Filosofie și Litere de la Universitatea Complutense din Madrid și are o diplomă în literatură de la Sociedad Cervantina de Madrid. Este profesor titular de Filosofie, Limbă și Literatură la un centru privat de formare a profesorilor din Madrid. A primit consecutiv premiile MAC'10, MAC'11 și MAC'12 pentru critică și diseminare culturală.

Vă așteptăm!