„Volarism. Avanguardia senza confini”, vernisaj de artă contemporană la Veneţia

Expoziţia de artă contemporană „Volarism. Avanguardia senza confini” semnată de grupul omonim de artiști și curatoriată de Marius Tiţa va fi deschisă publicului în perioada 10 – 22 martie 2026, în Galeria Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.

În expoziție, al cărei vernisaj are loc marți, 10 martie 2026, ora 17.00 sunt prezente 24 de lucrări de dimensiuni variabile, realizate în acril pe pânză într-o paletă variată – de la nuanţe vibrante la tonuri pastelate, reflectând diversitatea stilistică şi individualitatea fiecărui artist, precum şi patru piese de sculptură în lemn. Lucrările expuse sunt semnate de grupul Volarism, care reuneşte artişti vizuali din România, Italia, Cehia şi Republica Moldova.

Grupul Volarism a dobândit notorietate în cadrul Atelierelor anuale de la Volary (Republica Cehă), dar şi prin prezenţe în importante centre culturale din Italia (Florenţa, Poggibonsi, Prato), Belgia (Sediul Comisiei UE), Republica Cehă (Praga, Ceske Budejovice, Jindřichův Hradec, Chomutov), Germania (Passau), România (Bucureşti, Brăila). Totodată, participările la Intersalonul organizat anual de Asociaţia Artiştilor Plastici din Boemia de Sud şi Salonul Naţional de Artă Contemporană de la Bucureşti au contribuit la consolidarea recunoaşterii acestuia pe scena artelor vizuale europene. Membrii grupului sunt artişti recunoscuţi pe plan internaţional şi afiliaţi uniunilor de creaţie din ţările lor de origine: Teodor Buzu (România/Republica Moldova), profesor la Şcoală de Artă din Tabor (Republica Cehă), membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova; Vasile Sarcă, Bucureşti (România), membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România; Vit Pavlik, Volary (Republica Cehă), preşedintele Asociaţiei Artiştilor Plastici din Boemia de Sud; Cecilia Chiavistelli, Florenţa (Italia), artist vizual şi jurnalist cultural; Lenka Sarova-Maliska, Karlovy Vary (Republica Cehă), director Secţia Design-Porţelan Thun; Michal Dubnicky, Kolin (Republica Cehă), directorul Şcolii de Artă din Kolin; Pavel Klima, Tabor (Republica Cehă), pictor, membru al Parlamentului Republicii Cehe; Tomas Pergler, Praga (Republica Cehă), sculptor, directorul Bibliotecii Academiei de Arte din Praga.

Marius Tiţa este curator şi cronicar de artă, cu multe proiecte în domeniul expoziţional şi nenumărate materiale de presă dedicate artei plastice. A colaborat cu muzee prestigioase din România, precum Muzeul Naţional Cotroceni, Muzeul Naţional al Bucovinei, Muzeul Naţional Brukenthal, Muzeul de Artă din Cluj, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul de Artă din Craiova, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Goleşti, Palatul Culturii din Iaşi, Muzeul de Artă „Victor Brauner” din Piatra Neamţ. A curatoriat expoziţiile Emil Ciocoiu din România şi din Germania, expoziţiile Mihai Bara. Este criticul de artă al Filialei de Artă Plastică Religioasă a Uniunii Artiştilor Plastici din România, al Salonului Medieval Bucureşti şi al Bienalei de sculptură mică „Gheorghe Coman” din Buzău. A curatoriat şi prezentat numeroase expoziţii personale și de grup sau în cadrul unor tabere de pictură, în galerii prestigioase din România şi din străinătate. A publicat numeroase articole despre arta plastică şi piaţa de artă, a participat la emisiuni de radio şi de televiziune. Este redactor-şef la Radio România Internaţional, emisiunile în limbi străine ale României, unde lucrează din 1990. A scris despre activitatea grupului Volarism de la începutul acestei iniţiative artistice.

Expoziţia are program de vizitare zilnic, în intervalul orar 16.00 – 20.00.