"Undeva la Palilula", pe marile ecrane franceze - ICR Paris este partener al acestui eveniment cinematografic

"Undeva la Palilula", pe marile ecrane franceze - ICR Paris este partener al acestui eveniment cinematografic

"Undeva la Palilula", primul film al celebrului regizor român Silviu Purcărete, va rula pe marile ecrane franceze începând cu 14 septembrie 2022. 

Fabulă politică și fantasmagorie de tip Fellini, "Undeva la Palilula" aduce spectatorul în mijlocul unui univers insolit, colorat, eclectic. Ne aflăm în România anilor 1960. Serafim, tânăr absolvent al facultății de medicină, ajunge din întâmplare în localitatea Palilula. 

Palilula este, în film, un oraș fantomă, pierdut în mijlocul câmpiei române. La Palilula se poare ajunge, ușor, este mai greu să pleci. Nu știm niciodată cu certitudine dacă locuitorii orașului mint, visează, sau chiar trăiesc cu adevărat...

Cu actorii: Aron Dimeny, Sorin Leoveanu, George Mihăiță, Răzvan Vasilescu, Constantin Chiriac, Andi Ștefanescu, Anne Marie Chertic, Ofelia Popii, Florentina Țilea.

În cadrul unui eveniment realizat în partenariat cu Institutul Cultural Român de la Paris, Silviu Purcărete, cunoscut pe plan mondial pentru piesele de teatru pe care le-a regizat, pentru spectacolele de operă pusă în scenă, va fi prezent la prima proiecție a filmului său la Paris, în 14 septembrie, ora 19, la cinematograful Saint André des Arts (30 rue Saint-André des Arts, 75006 Paris). La finalul filmului, Purcărete va dialoga cu publicul prezent.

Pentru spectatorii săi fideli, ICR Paris va organiza un concurs pe rețelele sociale, câștigătorii primind locuri gratuite la premieră. Rămâneți conectați pe pagina noastrăde Facebook pentru a nu pierde această oportunitate !

Muzica este compusă de Vasile Șirli.

Filmul este distribuit în Franța de E.D. Distribution