TIMIȘOARA. Premiul Strega 2020, tema principală a noii ediții „Orizonturi culturale italo-române”

Câștigătorul celei de-a 74-a ediție a Premiului literar italian Strega a foste anunțat în noul număr al revistei „Orizonturi culturale italo-române”, într-un editorial semnat de Smaranda Bratu Elian. Anul acesta, în mod neașteptat, au fost șase finaliști, deoarece regulamentul concursului cere ca printre editurile clasate să se numere neapărat și o editură mică, nu doar concernurile dominante din piața de carte italiană.

Finaliști au fost Sandro Veronesi, cu romanul „Il colibrì”, Valeria Parella, cu romanul „Almarina”, Gianrico Carofiglio, cu romanul „La misura del tempo”, Gian Arturo Ferrari, ani de zile prezent în juriile Strega, care a debutat, în sfârșit, ca scriitor cu romanul „Ragazzo italiano”, Daniele Mencarelli a candidat cu romanul „Tutto chiede salvezza”, roman câștigător, cu puține zile în urmă, al premiului Strega Giovani. Tânărul Jonathan Bazzi, cel de-al șaselea finalist, a fost prezent în concurs cu romanul „Febbre”.

Câștigător incontestabil a fost declarat Sandro Veronesi, cu al său „Il colibri”, care, în 2006, obținea același trofeu cu romanul „Caos calmo” / „Haos calm”.

Printre semnatarii ediției în limba română se află Ioana Eliad, Felicia Acsinte, Anca-Domnica Ilea, Elena Pirvu și George Popescu, iar în cea italiană îi regăsim pe Smaranda Bratu Elian, Ioana Eliad, Valentina Elia,Felicia Acsinte, Elena Pirvu,Alina Monica Turlea, Ida Libera Valicenti, Armando Santarelli.

Numărul dublu 7-8/iulie-august 2020 al revistei interculturale bilingve „Orizonturi culturale italo-române / Orizzonti culturali italo-romeni”, îl puteți accesa la: www.orizonturiculturale.ro şi www.orizzonticulturali.it.