Sanda Weigl and Band în concert la prestigiosul Joe's Pub din New York

Cântăreața Sanda Weigl și trupa sa de muzicieni japonezi formată din: Shoko Nagai Takeishi - pian și acordeon; Tsutomu Takeishi - chitară bas;Satoshi Takeishi - tobe, pasionați de muzica tradițională românească, vor continua colaborarea cu ICR New York printr-un concert susținut pe una dintre cele mai importante scene muzicale din New York, Joe’s Pub, parte integrantă a Public Theater (Teatrul Național).

Sanda Weigl, binecunoscută publicului newyorkez pentru recitalurile de la Cornelia Street Cafe, Joe’s Pub, BAM Cafe, The Neue Galerie, The Kitchen sau Drom, reuşeşte să fie un extraordinar promotor al muzicii tradiţionale româneşti şi lăutăreşti într-o nouă interpretare. Sanda Weigl s-a impus pe scena internaţională prin vocea sa unică, a cărei susţinere constituie o garanţie de vizibilitate pentru orice promotor al concertelor sale. În prima parte a carierei sale, a colaborat cu renumiţi regizori de teatru şi interpreţi precum Robert Wilson, Luc Bondy sau Juergen Flimm la Schiller Theater din Berlinul de Vest. Stabilită în New York din 1992, Sanda Weigl a câştigat rapid aprecierea publicului şi critici impresionante ca urmare a seriei de concerte susţinute în locaţii prestigioase din New York şi la festivaluri de profil.

Repertoriul prezentat este format din reinterpretări contemporane unice – îmbinare de jazz, muzică contemporană şi ritmuri şi tradiţii muzicale diverse – ale unor binecunoscute melodii tradiţionale românești.