România prin ochii cunoscutei scriitoare Gülşah Elikbank

Joi,  27 august 2020, Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul va posta pe pagina de facebook prezentarea de carte a volumului „Yalancılar ve Sevgililer/ Iubiți și trădătorii”, semnat de cunoscuta scriitoare Gülşah Elikbank.

Romanul are în prim plan figura domnitorului Vlad Țepeș,iar tema centrală constă în povestea de viață a voievodului în jurul căruia a fost creat mitul Dracula. Prezentarea online, sub forma unui filmuleț, va fi tradusă în limba română.

În urma unei vizite în România, scriitoarea Gülşah Elikbank, mult îndrăgită de tânăra generație de cititori turci, a scris un roman de ficțiune de mare succes la public, plecând de la legenda contelui Dracula. „Yalancılar ve Sevgililer/Iubiți și trădători” combină două planuri narative și două perspective asupra aceluiași fapt, scrise desăvârșit de o autoare talentată și înzestrată. Scriitoarea oferă o viziune diferită, personală, fantastică asupra trecutului istoric și asupra relațiilor acelor vremuri dintre România și Turcia, coroborat cu o poveste aventuroasă de dragoste, trăită în prezent pe meleagurile transilvănene.

În materialul audio-video realizat, scriitoarea vorbeşte despre călătoriile ei în România, despre locurile, legendele și oamenii care au inspirat-o să scrie această carte de ficțiune și despre asemănările dintre cele două popoare.

Gülşah Elikbank este una dintre cele mai bine cotate autoare de proză contemporană, fiind invitată să țină paneluri de discuții cu cei mai faimoși scriitori turci dintre care îi amintim pe Mario Levi, Nedim Gürsel, Özcan Yüksek, Uğur Batı şi Selda Terek.

Gülşah Elikbankși-a finalizat studiile universitare absolvind Facultatea de Comunicare a Universității Istanbul. Apoi a urmat un master în psihologia managementului și a muncii la Universitatea Marmara din Istanbul. După ce a lucrat timp de 7 ani ocupând funcția de manager într-o companie internațională de construcții și turism din Istanbul și după ce a inaugurat, în numele firmei, mai multe hoteluri în București, Bodrum și Istanbul, a deschis, în orașul Izmir, Mini Fuar Otel, primul hotel construit pe baza unui concept literar. În urma inaugurării acestui hotel, în anul 2013, Ministerul Culturii și al Turismului Turc i-a acordat lui Gülşah Elikbank titlul de „operatorul turistic al anului”. A fost membru al Consiliului de Administrație ETİK (Asociația Turistică de Afaceri de la Marea Egee) pe o perioadă de trei ani.

A pregătit și a prezentat, timp de un sezon, un program de cultură și de artă denumit „Kitapkolik” (Devoratorul de cărți) la Kent TV din Bodrum. A scris povești duminicale în rubricile ziarului BirGün. În prezent, scrie articole în publicația Cumhuriyet și este redactor la ziarului İzmir.

Elikbank predă workshopuri despre scriere creativă la diferite universități. Romanele publicate până în prezent sunt: „Günebakan Üçlemesi”/ Trilogia floarea-soarelui (Siyah Nefes/ Respirația neagră, Mavi Dağ/ Muntele albastru, Kızıl Ölüm/ Moartea roșie) – este prima trilogie publicată de o scriitoare în Turcia-, Aşkın Gölgesi (În umbra iubirii), Rüya Takımı: Medusa’nın Pusulası (Echipa de vis: busola Medusei), Uykusuzlar (Insomniacii), Yalancılar ve Sevgililer (Iubiți și Trădători), İhtimal (Probabilitate), Zehirli Hayal (Vis Toxic), Aşıklar Gece Ölür (Indrăgostiții dispar noaptea).