România, invitată de onoare la Festivalul Internaţional de Film de la Göteborg

În acest an, România va participa pentru prima dată ca invitată de onoare la Festivalul Internaţional de Film de la Göteborg, organizat în perioada 28 ianuarie – 7 februarie.

Festivalul Internaţional de Film de la Göteborg este cel mai mare festival de acest gen din Scandinavia, cu o cifră anuală de 130 000 de spectatori. Programul românesc, conceput şi organizat de Institutul Cultural Român de la Stockholm, se va desfăşura sub titulatura „Noul val al filmului românesc".

România va participa cu 6 producţii lansate în 2010, 4 filme de referinţă ale cinematografiei româneşti dinainte de 1989, o selecţie de 6 scurtmetraje, precum şi cu o retrospectivă de filme experimentale semnate de regizorul avantgardist suedez de origine română Mihail Livadă. În plus, ICR Stockholm a obţinut privilegiul de a organiza nu mai puţin de 6 din totalul de 40 de seminarii de pe durata festivalului.

La seminarii vor participa personalităţi din lumea filmului din România şi din Suedia, precum regizorii Cristi Puiu, Marian Crişan, Alexandru Solomon, Bogdan George Apetri, Erik Gandini, şi jurnaliştii Adina Brădeanu, Hynek Pallas, Annika Gustafsson şi Nils Petter Sundgren, o figură legendară a criticii suedeze de film.

Un seminar aparte îi este dedicat lui Mihail Livadă (1908–1992), care a trăit cea mai mare parte a vieţii în Suedia şi care este considerat unul dintre fondatorii filmului experimental din această ţară. Despre el vor vorbi scriitorii Birgitta Holm şi Lasse Söderberg, profesorul universitar John Sundholm şi Nils Petter Sundgren. Sanjin Pejkovic, doctorand în teoria filmului la Universitatea din Lund, va susţine două seminarii, primul despre evoluţia valului de film românesc şi al doilea despre memoria colectivă şi modul în care istoria este redată prin intermediul filmului.

Filmele noi alese să facă parte din festival sunt Aurora, r. Cristi Puiu, Morgen, r. Marian Crişan, Kapitalism – reţeta noastră secretă, r. Alexandru Solomon, Periferic, r. Bogdan George Apetri, Marţi, după Crăciun, r. Radu Muntean şi Principii de viaţă, r. Constantin Popescu. Înaintea proiectării filmelor, publicul va putea viziona scurtmetrajele Megatron, r. Marian Crişan, Colivia şi Valuri, r. Adrian Sitaru, Lampa cu căciulă, r. Radu Jude, Troleibuzul 92, r. Ştefan Constantinescu şi Pentru el, r. Stanca Radu. O perspectivă mai puţin cunoscută publicului suedez va fi oferită de patru bijuterii cinematografice din perioada regimului comunist, clasicele Reconstituirea, r. Lucian Pintilie, Nunta de piatră, r. Dan Piţa şi Mircea Veroiu, Croaziera, r. Mircea Daneliuc şi Concurs, r. Dan Piţa.

Festivalul de film de la Göteborg se află la a 34:a ediţie. Tema din acest an este conceptul de prezenţă, cu toate aspectele pe care acesta le capătă în societatea contemporană – prezenţă fizică vs. prezenţă virtuală, ştiri în timp real, evoluţia noţiunii de timp. Aceste tematici se vor regăsi în cele 450 de filme din 70 de ţări difuzate la ediţia din acest an. În competiţia pentru Dragon Award – Best Nordic Film participă opt lungmetraje din ţările nordice, iar un alt premiu internaţional este The Ingmar Bergman International Debut Award. Filmul de deschidere este pelicula norvegiană King of Devil's Island în regia lui Marius Holst, o dramă istorică bazată pe fapte reale, avându-l pe Stellan Skarsgård în rolul principal.

Încă de la înfiinţarea sa în 2006, ICR Stockholm s-a numărat printre partenerii festivalului, aducându-i la Göteborg pe Răzvan Rădulescu, Alexandru Solomon, Anca Damian, Bogdan Mustaţă, Daniel Mitulescu şi alţii.

Foto: cadru din Morgen, r. Marian Crişan

Detalii pe www.rkis.se