Rețele culturale, diplomație și cooperare internațională – workshop organizat de Institutul Cultural Român în cadrul proiectului NARDIV

Institutul Cultural Român, prin Direcția Relații Internaționale, organizează pe 26 noiembrie 2025, începând cu ora 09:30, workshop-ul „Rețele culturale, diplomație culturală și cooperare internațională”, la sediul ICR din Aleea Alexandru 38.

Evenimentul, desfășurat în cadrul proiectului NARDIV, derulat prin programul Horizon Europe, reunește profesioniști din domeniul cultural, diplomați, cercetători și reprezentanți ai rețelelor internaționale. În deschidere vor lua cuvântul Liviu Jicman, Președintele Institutului Cultural Român, Sorin Costreie, Consilier prezidențial, Departamentul Educație și Cercetare și Markus Huber, Directorul Goethe-Institut, București.

Conferința va fi organizată pe două sesiuni tematice, fiecare moderată de un invitat al evenimentului. Deschiderea și prima sesiune, cu tema Rețele, cooperare, strategii, vor fi moderate de Ovidiu Nahoi și vor include intervențiile următorilor vorbitori: Andrew Manning, Director EUNIC Global; Markus Huber, Director Goethe-Institut București și Abdi Hassan, Director British Council București și vicepreședinte EUNIC România. Sesiunea va include prezentări, intervenții individuale, discuții și momente de întrebări și răspunsuri.

Sesiunea dedicată diplomației culturale – între politici și practici – va fi moderată de Oana Năsui, manager cultural și cercetător, fondator și coordonator de proiecte și programe culturale și creative, care va susține și o intervenție pe tema sesiunii, iar prezentările vor fi urmate de discuții și schimb de opinii între participanți. Alături de ea, vor lua cuvântul: Prof. univ. dr. Radu Carp, Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti. Director al Şcolii Doctorale de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti; Dr. Magdalena M. Baran, jurnalist cultural și cercetător la Universitatea din Polonia; Dr. Miriam Pânzaru, conferențiar universitar, Catedra UNESCO pentru Interculturalitate, Buna Guvernare și Dezvoltare Durabilă, Facultatea de Filosofie, Universitatea din București, precum și Tamina Bojoancă (British Council) și Pawel Rutkowski (Institutul Polonez), care vor prezenta bune practici în cadrul EUNIC. Sesiunea va fi structurată prin prezentări și intervenții, urmate de discuții și întrebări din partea participanților.

Workshopul „Rețele culturale, diplomație culturală și cooperare internațională” va aborda teme esențiale pentru dezvoltarea cooperării culturale și consolidarea diplomației culturale, printre care: consolidarea relațiilor dintre institutele culturale și universități, strategiile institutelor culturale în contextul geopolitic actual, bune practici în proiectele de diplomație culturală, parteneriate academice și culturale, rolul rețelei EUNIC în stimularea cooperării internaționale. Evenimentul va oferi, de asemenea, un cadru de reflecție asupra diplomației culturale între politici și practici, explorând modul în care institutele culturale și universitățile pot colabora eficient în context european.

Proiectul NARDIV („United in Narrative Diversity? Cultural (Ex-)Change and Mutual Perceptions in Eastern and Western Europe at the Threshold of the Digital Age”) se aliniază liniilor directoare din Strategia ICR 2022–2026 și urmărește construirea și gestionarea relațiilor transnaționale în domeniile culturii și patrimoniului. NARDIV își propune să exploreze posibilitățile viitoare de construire și gestionare a relațiilor transnaționale în domeniile culturii și patrimoniului, piloni ai diplomației culturale. Designul proiectului facilitează o strânsă cooperare transnațională între partenerii academici și managerii schimburilor culturale.

Proiectul se desfășoară în perioada 2023-2026 cu participarea: Université d´Aix Marseille (coordonator), Universitatea din București, Protisvalor Méditerranée, Uniwersytet Wrocławski, Hochschule für Angewandte Wissenschaften Hamburg, Uniwersytet Szczeciński, Stichting Duitsland Instituut bij de Universiteit van Amsterdam, Institutul Cultural Român, Goethe-Institut București, Institut Français de Roumanie, Universiteit van Amsterdam, Office Franco-Allemand pour la Jeunesse (OFAJ), EUFRAK-EuroConsults Berlin GmbH, GLOBESEC.

Conferința va fi susținută în limba engleză.