„Reshaping the land of Man | Redimensionând pământul Omului”, prezentare virtuală la Istanbul

Institutul Cultural Român Dimitrie Cantemir din Istanbul continuă promovarea artei contemporane românești în spațiul cultural turcesc, cu participarea unor talentați și foarte bine cotați artiști români.

Începând cu data de 16 septembrie și până în data de 11 noiembrie 2021, fiecare zi de joi a săptămânii va fi dedicată exclusiv artei contemporane. ”Reshaping the land of Man | Redimensionând pământul Omului” este titlul proiectului expozițional curatoriatde Ana Cânpean și care reunește lucrările a șapte artiști:  Zoița Delia Călinescu, Ioana Terheș, Teo Papadopol, Răzvan Neagoe, Ada Muntean, Marius Jurca, Dragoș Neagoe.

Conceptul proiectului expozițional pornește de la teza potrivit căreia omul traseaza linii teritoriale culturale continue, iar spațiul la care fac referire artiștii români, cel balcanic, este determinat de intersecțiile liniilor culturale, etnice și folclorice, care îl redefinesc constant, dându-i de fiecare dată o altă înfățișare prin împrumuturi și alianțe culturale.

Într-o manieră inedită, proiectul expozițional încearcă să răspundă la întrebarea, cum a influențat balcanismul arta contemporană românească și cum s-a manifestat el în contextul actual al unei lumi diversificate etnic și lingvistic, artiștii propunând soluții materializate în arta plastică, prin intermediul lucrărilor de artă ”expuse” în acord cu rigorile spațiului online.

În fapt, răspunsul artistic evidențiază ideea că mentalitate balcanică este rezultatul anumitor trăsături culturale preluate în urma unei îndelungate conviețuiri și a permisivității de care au dat dovadă culturile locale față de elementele care s-au suprapus peste straturi mult mai vechi. Toleranța, conviețuirea pașnică între etnii, respectul culturilor străine, puternica atenție îndreptată către spiritualitate și sufletpăstrarea identității și a ființei naționale sunt câteva caracteristici ale balcanismului privit în sensul său pozitiv.

Mediile pe care artiștii din proiectul expozițional de față le propun prin intermediul acestui concept sunt: video, fotografie si desen.


Zoița Delia Călinescu a absolvit pictura la Universitatea Natională de Arte București și master-ul în design în cadrul Facultății de Artă Decorativă și Design.

Trăiește și lucrează în București.

Artist multidisciplinar, folosește medii precum: desen, pictură, video și instalație, fiind preocupată de explorarea aspectelor etice, ecologice și filozofice ale vieții umane, de impactul indivizilor asupra mediului.

Direcția conceptuală vizează adesea o poziție reactivă și nu doar de observație în căutarea unei rezoluții.

În 2020 a expus proiectul Centered | Centrat în cadrul expoziției internaționale Europa Wonderland / Body Space: Citizenship and Territories, la Timișoara (curatori: Olivia Nitiș și Dana Sarmeș).


Ioana Terheș este licențiată în Arte Vizuale, specializată în „Conservare și Restaurare”, Facultatea de Arte și Design, din cadrul Universității de Vest din Timișoara.

Trăiește și lucrează în Timișoara.

Pentru Ioana Terheș, desenul este modul prin care se raportează la lume. Îl retrasează diferit de fiecare dată, expunând-ul în ipostaze neașteptate, când pe o foaie de hârtie, când pe un plexiglas transparent sub forma unei instalații interactive.

În 2020, artista a expus la Kunstalle Bega Box, în cadrul evenimentului “Later Edit”, curator: Maria Oroșan-Telea.


Teo Papadopol a absolvit Liceul de Artă Sabin Drăgoi din Arad și este licențiat al Facultății de Artă și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara.

Trăiește și lucrează în Timisoara.

Teo Papadopol urmarește redarea aproape schematică a unui social vulnerabil.
Indiferent că vorbește despre identitate sau despre libertate, arta lui implică această sinteză prin care artistul ajunge să exprime clar raportarea sa la social. De la desen la o scuptură de mari dimensiuni sau chiar o instalație, pentru Teo Papadopol totul se crează în 2 timpi.

Artistul are numeroase colaborări și expoziții atât naționale, cât și internaționale.

În 2019, artistul expune proiectul “Big Little Incidents” în cadrul programului curatorial “Draft”, curator Maria Oroșan-Telea.


Răzvan Neagoe este licențiat al Universității Națioale de Arte din București, secția pictură. 

Artistul trăiește și lucrează la București.

Artist multidisciplinar cu numeroase proiecte de fotografie, instalație și video, este interesat de aspectele comune ale vietii urbane și rurale, recontextualizându-le în diferite ipostaze ale esteticii contemporane.

Răzvan Neagoe are un portofoliu vast de expoziții naționale și internaționale, printre care Bienala de Arta de la Lyon alături de Alina Tudor (grupul focAR).


Ada Muntean este artist vizual, absolvent a Universitații de Artă și Design din Cluj, finalizând studiile doctorale în anul 2019 cu o teză de cercetare intitulată "Corpul uman ca imagine și instrument în arta contemporană. Ipostaze identitare de la existențialism la transumanism".

Artist vizual cu o activitate internațională, trăiește și lucrează în Cluj-Napoca, fiind preocupată de realitatea autonomă a corpului uman perceput contextual, estetic și social, explorat în tehnici precum pictură, desenul, fotografia, video-ul și instalație.

Printre proiectele sale se numară solo show-ul "Sabotage. Deconstructing The Unforeseen" la Camera, Centrul de Interes (2018).


Marius Jurca este doctor în arte vizuale, Facultatea de Arte și Design, din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Marius Jurca (aka 13m10j) este un artist multidisciplinar, ale cărui medii variaza de la instalație obiect la artă digitală și multimedia.

Trăiește și lucreaza în Timișoara.

Artistul folosește conceptul de joc, număr și interacțiune pentru a explora o estetică a aleatorului, temă ce se regăsește în marea majoritate a proiectelor sale prezentate în numeroase expoziții naționale și internaționale.

Artistul a expus în cadrul “Morphos” Art Festival, Pallazo Albrizzi, Veneția, Italia.


Dragoș Neagoe a studiat scuptura fiind licențiat și masterant în cadrul Universitații Nationale de Artă, profesor Vasile Gorduz.

Trăiește și lucrează în București.

Dragoș Neagoe se remarcă prin forța și sensibilitatea cu care își construiește monumentalele scupturi. Portretul, corpul uman reprezintă pentru artist substratul unui studiu îndelungat destinat materiei și expresivității umane. De la specificul măștii grecești la estetica contemporană a unei instalații monumentale, Dragoș Neagoe trasează subtil această trecere raportându-se mereu la materie.

Artistul a expus proiectul “Memory of a Dream” în cadrul galeriei Funnel Contemporary, curator: Predrag Popara.


Ana Cânpean, curatorul proiectului expozitional “Reshaping the land of man”, a urmat cursuri de Istoria Artei în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cursuri masterale de Cultură și Comunicare în cadrul Facultății de Istorie și Filosofie, cât și cursuri masterale de Management Cultural în cadrul Facultății de Studii Europene.

Studiile universitare i-au permis aprofundarea unor noțiuni în domeniul istoriei artei antice, medievale, moderne și contemporane, esteticii și culturii postmoderne, cât și al managementului cultural, actualmente fiind consultant artistic la Centrul Cultural "Reduta" din Brașov.

Ca organizator de evenimente cultural-artistice a inițiat diverse proiecte artistice și curatoriale, atât naționale, cât și internaționale.