Regulament privind acordarea Premiului Național „Constantin Brâncuși” 2020

Premiul Național „Constantin Brâncuși” 2020, destinat unei personalități remarcabile prin opera și activitatea sa în promovarea valorilor românești din domeniul artelor plastice, din țară sau din străinătate, va fi acordat de către Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, în parteneriat cu Institutul Cultural Român. Premiul constituie atât o apreciere a valorii artistice, cât și o recompensă morală și materială pentru lucrări originale care pun în evidență creativitatea autorilor și contribuie semnificativ la îmbogățirea patrimoniului cultural național și universal. Premiul Național „Constantin Brâncuși” va fi decernat în cadrul manifestărilor din perioada 26-29 octombrie 2021, de la sediul Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, dedicate împlinirii a 83 de ani de la inaugurarea Ansamblului monumental, ridicat de Constantin Brâncuși, la Târgu-Jiu.

Juriul va fi alcătuit din cinci membri, personalități din domeniul artelor vizuale și un secretar.

Termenul limită până la care se primesc propunerile: 18 octombrie 2021.

Centrul de Cercetare de la Târgu-Jiu organizează anual, în parteneriat cu ICR, o serie de evenimente artistice şi culturale dedicate operei şi vieţii marelui sculptor Constantin Brâncuşi, şi anume: simpozion de creaţie plastică, editare de albume de artă, rezidenţe de creaţie artistică, evenimente street-art şi acordarea acestui premiu.

Atașat: Regulamentul de acordare a Premiului Național „Constantin Brâncuși” 2020 și Juriul Premiului Național „Constantin Brâncuși” 2020.


Regulamentul de acordare a Premiului Național „Constantin Brâncuși” 2020 Juriul Premiului Național „Constantin Brâncuși” 2020