Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir" de la Istanbul organizează la sediul său, în data de 26 martie 2016, începând cu orele 17:00, o prezentare de modă sub genericul „Haute couture/haute culture", o expoziție de fotografie și o proiecție de filme de scurt metraj.
Prezentarea de modă în premieră cuprinde o colecție de aproape treizeci de haine inscripționate cu poezii și realizate de artistul Ion Barbu. Ținutele vor fi prezentate de către zece tinere din rândul comunității românești din Istanbul.
Expoziția de fotografii reunește cincizeci de imagini - caricaturi cu scriitori români şi străini semnate de Ion Barbu. Vernisajul expoziției va fi urmat de proiecția a două filme de scurt-metraj „Colonia" și „Poezia la zid" în regia lui Ion Barbu.
Referindu-se la inițiativa unică a caricaturistului român, scriitorul Șerban Foarță scrie în prefața volumului „Haute couture/haute culture" în curs de apariție: „Iată-l, în fine, pe Ion Barbu, în ipostaza lui actuală, propunându-ne, în calitate de inspirat designer haute couture, o ingenioasă şi ingenuă,-n acelaşi timp, colecţie de veșminte, de textile şi, implicit, de texte propriu-zise, care acoperă textilul, tipărindu-l, şi alcătuind într-astfel, deocamdată, numai limba noastră, o întreagă bibliotecă ambulantă de, mai ales, „versuri alese", o, aşadar, antologie la (sau, mai curând, pe) purtător". - transmite ICR Istanbul.