Încă din ziua inaugurării Muzeul Dimitrie Cantemir s-a bucurat de un mare interes atât din partea mediilor turce, cât şi din partea autorităţiilor U.E. Astfel, Muzeul Dimitrie Cantemir a fost vizitat, chiar pe 25 iunie, de către dl.Günter Verheugen, vicepreşedintele Comisiei Europene, având în vedere că restaurarea Casei Cantemir este integrată într-un proiect de reabilitare a 126 de case vechi din zona Fatih-Balat, realizat cu sprijin UE (restaurarea Casei Dimitrie Cantemir a costat cca 200 000 euro din totalul de 7 milioane euro destinat întregului proiect).
La 26 iunie a.c. Muzeul Dimitrie Cantemir a fost vizitat de ministrul de externe al României, dl.Adrian Cioroianu, care a avut calde aprecieri despre acestă realizare. În ziua de 12 iulie muzeul a fost vizitat de premierul Republicii Moldova, dl.Vasile Tarlev, care a notat în cartea de onoare: „sunt nespus de fericit să fiu în acest loc istoric foarte important pentru neamul nostru, apreciez înalt munca şi rezultatele obţinute de colectivul muzeului şi autorităţiile turce."
De asemenea , Oficiul de turism al Primăriei din Istanbul a comunicat că va înscrie Muzeul Dimitrie Cantemir în lista obiectivelor turistice ale marii metropole de pe Bosfor.
În data de 9 iulie a.c. au fost făcute filmări la Casa Cantemir şi a fost luat un lung interviu profesorului Mihai Maxim, directorul ICR Dimitrie Cantemir-Istanbul, de către o echipă a Studioului de Creaţie Cinematografică a Ministerului Culturii şi Cultelor, condusă de domnul prof.Stelian Tănase, care realizează un film documentar artistic serial intitulat Descriptio Moldaviae.
Totodată, o echipă a Televiziunii Naţionale Turce (TRT) a făcut filmări interioare şi exterioare la Casa Cantemir şi a luat un interviu profesorului Mihai Maxim, atât în legatură cu Muzeul Cantemir, cât şi cu personalitatea lui Dimitrie Cantemir, în ziua de 28 august (cu acest prilej aceeaşi echipă a făcut filmări şi la ICR-Istanbul cu o prezentare a activităţii Institutului de către directorul ICR-Istanbul),