ICR susține prezența românească în cadrul festivalului Internaţional de Poezie „Grigore Vieru” la Chișinău, Sângerei și Iași

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău, în colaborare cu Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Centrul Cultural-Științific „Grigore Vieru” Chişinău și Asociația Culturală „Feedback” Iaşi, Primăria Municipiului Chișinău, Primăria Municipiului Iași, Academia de Științe a Republicii Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”, Ateneul Național din Iași, Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, Uniunea Scriitorilor din România - Filiala Iași, Centrul de Cultură și Artă „Ginta Latină” Chișinău, Consiliul Raional Sângerei, Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu Protalent”, Liceul de Limbi Moderne și Management, Grădinița nr. 25 „Floricica”, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Chișinău, Compania INAMSTRO, Vinăria PURCARI, organizează, în perioada 28 – 31 mai 2024, la Chișinău, Sângerei și Iași, a XVI-a ediție a Festivalului Internaţional de Poezie „Grigore Vieru”.

ICR Chișinău susține acest eveniment prin acordarea Premiului ICR pentru critică literară şi Premiului ICR pentru Poezie. De asemenea, ICR Chișinău susține prezența în cadrul festivalului a doi scriitori şi critici literari din România.

Programul evenimentelor:

La Chișinău, Festivalul va fi deschis la 28 mai, ora 10.00, cu un recital poetic și depunere de flori la bustul poetului Grigore Vieru de pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt”.

Programul va continua la ora 11.30, cu Medalionul literar-artistic „Și sufletul e poezie”, la Filiala Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă” din incinta Teatrului „Licurici”. Iar la ora 14.30, la Academia de Științe a Republicii Moldova, se va ține Simpozionul științific „Poetica dragostei-dor în creația lui Grigore Vieru”. Prima zi se va încheia la ora 18.00, la Centrul de Cultură și Artă „Ginta Latină” cu Spectacolul „Variații pe tema poeziei „Cu ochi albaștri”: In memoriam Grigore Vieru” și Gala Premiilor Festivalului, la care vor participa interpreții Radu Dolgan, Cristofor Aldea Teodorovici, Orchestra Municipală de Cameră CAMERATA CHIȘINĂU, actorul Nicolae Jelescu.

Pe 29 mai, Festivalul va poposi la Sângerei, în Casa Raională de Cultură „Nicolae Iorga”, unde la ora 12.00 va avea loc Spectacolul „Grigore Vieru – Verbul de lumină” cu participarea elevilor, formațiilor artistice din raionul Sîngerei.

La Iași, în zilele de 30-31 mai, se vor desfășura mai multe evenimente deosebite: Conferința „Grigore Vieru, poet și tribun al spațiului românesc”; Spectacolul „Scrisoare din Basarabia” dedicat poetului Grigore Vieru, cu participarea Corului Marii Uniri, actorului Nicolae Jelescu și a muzicianului Vali Boghean cu orchestra sa; Conferința „Religiozitatea poeziei lui Grigore Vieru” și alte evenimente speciale.

Pe parcursul evenimentelor din cadrul Festivalului vor fi prezentate opt cărți dedicate vieții și operei lui Grigore Vieru, apărute recent, și un volum de versuri ale poetului traduse în limba ucraineană.

Cu ocazia Festivalului vor veni la Chișinău poeții Doina Uricariu (SUA), Daniel Corbu, Valentin Talpalaru, Liviu Apetroaie (Iași), criticii și istoricii literari Theodor Codreanu (Huși), Daniel Cristea-Enache (București), Diana Vrabie (Iași), scriitorii Olguța Creangă Caia (Târgu Neamț), Sava Bogasiu (Buzău)