Un
nou proiect expozițional dedicat artei contemporane și reflecției asupra
relației dintre om și mediu este prezentat la tranzit.sk
din Bratislava, cu sprijinul Institutul Cultural Român.
Expoziția „I dream of rain”, curatoriată de Adelina Luft, va putea fi vizitată în perioada 17 aprilie – 17 iulie 2026, vernisajul fiind programat pentru data de 17 aprilie, între orele 18:00 și 20:00.
Expoziția reunește artiști din diverse contexte geografice și culturale: Areej Ashhab (Jerusalem/Amsterdam), Celestína Minichová (Bratislava/Utrecht), CENTRALA (Varșovia), Dan Vezentan (București), Daniel Godínez Nivón (Mexic/Amsterdam) și Yasmeen Al-Qaisi (București/Berlin).
Descriere expoziție:
Creșterea temperaturilor, precipitațiile imprevizibile și terenurile epuizate de regimuri de extracție, monocultură și conflict au accelerat procesele de deșertificare a solului. Ceea ce era odinioară perceput ca o amenințare îndepărtată avansează astăzi pe întreg teritoriul Europei, expunând limitele unor răspunsuri care rămân adesea blocate în cicluri de recunoaștere fără reparație. Aceasta este lumea fracturată pe care o moștenim — o înstrăinare față de viu și o pierdere a capacității noastre de a visa: nu doar de a genera lumi în somn, ci de a imagina alte moduri de relaționare care ar putea vindeca și regenera.
„I Dream of Rain” propune visarea atât ca gest, cât și ca metodă — ca practică relațională și speculativă capabilă să materializeze noi relații cu lumea vie. Lucrările din expoziție explorează apa nu doar ca resursă, ci și ca purtătoare de memorie, ritual și forme situate de cunoaștere. Ploaia apare atât ca materie ecologică vitală, cât și ca forță culturală și simbolică asociată regenerării și continuității.
Prin instalații, imagini, sunet și structuri arhitecturale, artiștii trasează o ecologie densă de relații ce leagă infrastructuri, procese ecologice și moduri întrupate de cunoaștere. Provenind din geografii diverse, lucrările construiesc un mediu în care percepția, memoria și imaginația rămân în circulație continuă, iar visarea colectivă devine un mijloc de a regândi felul în care locuim și susținem lumea vie.
Adelina Luft – curatoare expoziție
Adelina Luft este curatoare stabilită în București. Practica sa curatorială s-a format în Yogyakarta, Indonezia (2014–2021), prin abordări decoloniale ancorate în proces, colaborare și interdisciplinaritate. După relocarea la București, în 2022, a inițiat proiecte și expoziții care explorează practici colective și interdisciplinare de relaționare cu pământul ca sol, între care expoziția de grup Ecologies of Repair la Gaep (2022), Flowing Streams (2024), un program multi-rezidențial dezvoltat la invitația EUNIC România, precum și co-curatoarea Jogja Biennale 17, Titen: Embodied Knowledges, Shifting Grounds.
Din 2023, face parte din echipa tranzit.ro/București și Stația Experimentală de Cercetare pentru Artă și Viață unde a dezvoltat diverse programe, printre care Cultivators of Life (2025–26) și Shelter for Collective Dreaming (2025). A curatoriat proiecte în cadrul Resurrection Committee, un colectiv curatorial fluid inițiat de Raluca Voinea și Ovidiu Țichindeleanu. În 2025, a fondat Asociația ARBOUR și a co-fondat ASK (Amaranth Seed Collective), împreună cu artiști, curatori și arhitecți, pe un teren comun adiacent Stației de Cercetare.
Dan Vezentan – artist
Activități: contribuție artistică lucrare The Rain Collector, 2025, instalație cu machetă din lemn, imagini fotografice și video ale lucrării site-specific. The Rain Collector este o instalație arhitecturală din lemn inspirată de forma vâltorii — un mecanism tradițional de spălare a țesăturilor în apele rapide de munte din Maramureș, România. Este concepută ca un spațiu public în care vâltoarea devine un loc pentru întâlniri, idei și experiențe artistice. Structura semi-îngropată se transformă într-un amfiteatru ce poate găzdui performance-uri, sesiuni de discuții, audiții sonore sau întâlniri comunitare. În același timp, instalația are și o dimensiune ecologică concretă — forma sa direcționează apa de ploaie, colectând-o într-un bazin central amplasat sub nivelul scenei. Mișcarea circulară a apei din vâltoare este astfel transpusă într-un flux de idei, senzații și experiențe. Instalația a fost realizată în cadrul proiectului Shelter for Collective Dreaming, co-curatoriat de Adelina Luft la Siliștea Snagovului, România, pentru The Spring Entrance Community.
Practica artistică a lui Dan Vezentan împletește în mod complex amintiri personale din copilărie cu o explorare critică a zootehniei și agriculturii, investigând teme precum producția de hrană, sustenabilitatea ecologică, economia circulară și deșeurile biologice. El pune sub semnul întrebării granițele dintre artă, agricultură și ecologie, cultivând o înțelegere profundă a interconectării mediilor în care trăim și invitând publicul să se angajeze în reflecția asupra acestor problematici esențiale ale societății contemporane. Lucrările sale au fost expuse recent la MNAC București, Galerie Boquet Paris, Bozar Bruxelles, Lentos Museum Linz, Kunsthalle Bega Timișoara și Bienala Jogja din Indonezia, printre altele.
Yasmeen Al-Qaisi – artistă
Activități: contribuție artistică lucrare Pelin, 2026, instalație sonoră cu pelin uscat, cu versiune în limba slovacă adăugată, aproximativ 9 minute. Pelin (2022) este o lucrare audio scrisă prin voce, despre transmitere, vindecare și delir, compusă în limba română și reinterpretată în engleză și slovacă. Ancorată într-o cercetare întrupată a pelinului (wormwood în engleză), tinctura plantei este imaginată ca un mediu pentru călătorii transgeneraționale prin multiple „Esturi”, desfășurate în vis, dar și ca un mijloc de alinare a durerii ancestrale.
Mișcându-se între Dunăre și râul Iordan, și de-a lungul unor granițe în schimbare, limbajul folosit rămâne o traducere parțială a ceea ce corpul știe prin relația sa cu instrucțiunile moștenite ale plantei. Învățat inițial de la bunica maternă și profesoara de biologie, Ioana, pelinul devine un instrument pe care Yasmeen îl reînvață pentru a o întâlni pe bunica paternă, Zaynab. Lucrarea audio dezvăluie instrucțiuni practice pentru identificarea, colectarea și utilizarea pelinului în tratarea infecțiilor tractului urinar, referințe la intensificarea viselor și momente în care limbajul cedează — „limba mea este în flăcări.”
Yasmeen Al-Qaisi este o poetă care scrie pentru voce și pentru hârtie, articulând și performând limbajul prin sunet, hrană sau practici de îngrijire, orientate către forme de literatură de necuprins. Atunci când scrie cu sunetul, Yasmeen se metamorfozează în forme instituționale inexistente, inventează roluri, se angajează în relații umane și mai-mult-decât-umane și difuzează temporar sau mobil pe posturi de radio libere și publice.