Eminescu în Turcia

Cu această ocazie, ICR Istanbul va prezenta, prin directorul său, prof.univ.dr. Mihai Maxim, volumele cu traduceri din Eminescu, apărute în Turcia, precum si mape cu materiale documentare despre marele poet. Vor fi distribuite gratuit si volume Eminescu în română si turcă.

Proiectul Eminescu în Turcia a început, de altfel ,încă din 5 ianuarie, când, la sediul Institutului Cantemir a fost organizat un "moment Eminescu" cu studenţii Universităţii Bosforului (Boğaziçi), care studiază limba română.

În 23 ianuarie , prof. Mihai Maxim va fi prezent cu o conferinţă pe aceeasi temă la Muğla, invitat de Universitatea de aici şi de Societatea Culturală Türk Ocakları(„Căminele turceşti",o generoasă iniţiativă a lui Atatürk). În fine, împreună cu scriitorul si traducătorul Ali Narçin, autorul ultimului volum Eminescu apărut în Turcia, directorul ICR Istanbul va avea o nouă emisiune Eminescu la Ulusal TV(singurul canal turc de literatură), la finele lunii ianuarie a.c. Precizăm că în lunile următoare va apărea un nou volum consacrat lui Eminescu, la editura Ozan, elaborat de către acelasi cunoscut scriitor si traducător Ali Narçin