Data: 15 iunie 2023
Locul: Kunsthaus Dahlem (Käuzchensteig 8, 14195 Berlin)
Ora: 18:30
[Începând cu ora 18.00, este posibilă vizitarea expoziției]
Cu prilejul proiectului expozițional Paul Jaray - The Reason of the Streamline (28.04.-03.09.2023) prezentat la muzeul Kunsthaus Dahlem, Institutul Cultural „Titu Maiorescu” din Berlin organizează un eveniment conex dedicat lui Constantin Brâncuși. Invitata este istoricul de artă Doïna Lemny, care va pregăti conferința Pasărea în văzduh: de la cânt la zbor, magia în plină creație (Brancusi’s Bird in Space: from Magic Song to Flight).
În centrul proiectului expozițional de la Kunsthaus Dahlem se află reconstituirea biografiei inventatorului Paul Jaray, ca prototip al figurii artistului-designer al avangardei moderne. Deși în mare parte șters din istoria ingineriei și a designului datorită propagandei național-socialiste, rolul lui Paul Jaray în dezvoltarea Săgeților argintii (în germană Silberpfeile) și a modelului aerodinamic al automobilului Volkswagen a lăsat amprente profunde în dezvoltarea întregii culturi a secolului XX. Pe baza a circa 700 de exponate (efemeride, cum ar fi reviste, desene tehnice, cărți poștale, fotografii, secvențe de film etc.), precum și a 15 lucrări de sculptură și fotografie, expoziția oferă o perspectivă bine fundamentată asupra vieții și operei inginerului, artistului și matematicianului Paul Jaray (1889-1974) și a influenței pe care acesta a avut-o asupra artiștilor vizuali din epocă.
Printre exponatele de vârf selectate în expoziție se numără două fotografii de atelier și o replică a sculpturii brâncușiene L'Oiseau dans l'espace (1923), reformulată ca un omagiu vizual adus sculptorului român de către americanul Inigo Mangano-Ovalle.
Deși pasărea, cu caracteristica sa definitorie, zborul, nu este un subiect răspândit în domeniul sculpturii, este totuși unul pe care Brâncuși și-l aproprie. Printr-o densă serie de aproximativ douăzeci și șapte de variante în marmură și bronz și mai mult de treisprezece ghipsuri, el nu a renunțat niciodată la încercarea de a surprinde și de a transmite ideea de zbor – acest vis al omului de a scăpa de atracția gravitațională a pământului. Pasărea în văzduh a fost o provocare pentru artistul care, la începutul secolului 20, se străduia să simplifice forma în procesul său de creație. Timp de aproximativ treizeci de ani, artistul a lucrat pentru a-și perfecta Pasărea surprinsă în clipa în care își ia zborul, desfășurând o muncă de reflecție prin care și-a concentrat toate cunoștințele tehnice în căutarea echilibrului potrivit. Pasărea sa în văzduh ia forma unei rachete spațiale.
Cercetătoarea Doïna Lemny propune o prezentare a acestui lung parcurs de devenire a seriei de Păsări în văzduh; lucrare ce a provocat unul dintre cele mai importante procese publice ale secolului trecut în jurul redefinirii statutului operei de artă.
Doïna Lemny, doctor în istoria artei, este muzeograf-cercetător la Muzeul Național de Artă Modernă, Centrul Pompidou Paris, specialistă în sculptura din prima jumătate a secolului XX. Este co-curatoare a celor șapte expoziții tematice din cadrul Atelierului Brâncuși între 1998 și 2002. A fost curatoarea expoziției Antoine Pevsner în colecțiile Centrului Pompidou(2001), Datiunea Brancusi(2003), Henri Gaudier-Brzeska în colecțiile Centrului Pompidou (2009) și a coordonat cataloagele publicate cu ocazia organizării expozițiilor. Este autoare a mai multor volume: Brancusi (Paris, 2005), Brancusi & Gaudier-Brzeska: points de convergence et Henri Gaudier-Brzeska : Notes sur Liabeuf et Tolstoï(Paris, 2009), Lizica Codréano, une danseuse roumaine dans l’avant-garde parisienne (Lyon, 2011), Brancusi, au-delà de toutes les frontières (Lyon, 2012), Brancusi, coll. Monographies (Paris, 2012), Henri Gaudier-Brzeska, un sculpteur «mort pour la France»(Lyon, 2015), Correspondance Brancusi- Duchamp, Éditions Dilecta 2017, Brancusi et Marthe Ou L'histoire d'amour entre Tantan et Tonton, Fage Editions 2017, Matisse – Pallady et La Blouse roumaine. Deux artistes sous la censure (Lyon, 2019), Brancusi. La sublimation de la forme (dir.), catalog (Ghent, 2019), L-au întâlnit pe Brâncusi/ Ils ont rencontré Brancusi (Bucuresti, 2020), L’ensemble monumental de Târgu Jiu / The Monumental Ensemble in Târgu Jiu, Brancusi Publishing House (Târgu Jiu, 2021), Brancusi, la chose vraie, Éditions Gourcuff Gradenigo (Paris, 2022), Brancusi et ses muses Éditions Gourcuff Gradenigo (Paris, 2023).