Spaţiu multicultural, Braşovul (Corona, Kronstadt, Brassó) are renumele unui mare centru comercial medieval, dar şi al unui „bastion“ cultural şi academic, precum şi al locului în care a izbucnit scânteia primelor revolte anticomuniste româneşti.
Structura programului
A. Cursuri intensive de limba română (60 de ore)
Cursurile de limba română sunt predate după o programă flexibilă, adaptată cerinţelor şi necesităţilor cursanţilor. Pentru dezvoltarea fluenţei în exprimare şi pentru consolidarea structurilor gramaticale deja învăţate, exerciţiile de gramatică şi vocabular alternează cu activităţile de comunicare, individuale şi de grup. Suportul de curs include atât texte cu teme din viaţa cotidiană, cât şi texte literare, articole din presă, cântece etc; de asemenea, sunt folosite materiale didactice audio şi video.
Pentru predarea orelor de limba română, profesori cu studii de specialitate sunt selecţionaţi pe baza competenţei şi a experienţei profesionale, dar şi pentru atitudinea amicală, entuziasmul şi răbdarea de care dau dovadă.
Participanţii sunt încadraţi în grupe de studiu pe baza unui test de plasare care permite evaluarea nivelului de competenţă lingvistică a cursanţilor, conform Cadrului European Comun de Referinţă (A1, A2, B1, B2, C1, C2). Fiecare grupă are 8-12 cursanţi.
Nivelul începător are ca obiectiv dobândirea abilităţilor de înţelegere a unor informaţii simple, precum şi de comunicare în situaţii uzuale.
La nivelul intermediar se dezvoltă abilităţile de înţelegere a textelor mai complexe, precum şi cele de exprimare scrisă şi orală coerentă, pe teme variate.
Cursanţii de la nivelul avansat îşi perfecţionează abilităţile de a înţelege subtilităţi şi de a formula păreri şi gânduri, folosind o exprimare nuanţată.
Certificat de competenţă lingvistică
La terminarea cursurilor, participanţii susţin un test (scris şi oral), în urma căruia pot obţine un certificat de competenţă lingvistică, oferit de Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov şi un certificat de evaluare a nivelului de cunoaştere a limbii române, eliberat de Institutul Cultural Român.
Universitatea Transilvania din Braşov acordă 3 credite transferabile în sistemul ECTS.
B. Cursuri de cultură şi civilizaţie românească (de două ori pe săptămână)
Institutul Cultural Român invită profesori universitari, cercetători, personalităţi ale vieţii publice bucureştene şi braşovene pentru ţinerea prelegerilor de istorie (invitat anul acesta va fi lector dr. Silvia Marton), literatură (prof. dr. Andrei Bodiu şi conf. dr. Ion Manolescu), cinematografie (Irina-Margareta Nistor), şi politică (Radu Cristescu). Prelegerile se ţin în limba engleză şi în limba română.
C. Ateliere de creaţie (de două ori pe săptămână)
1. Dans de societate din secolul al XIX-lea
2. Jurnalism şi publicitate
3. Gastronomie
4. Actorie
Atelierul de dans de societate, coordonat de Nermina Damian, şef al corpului de balet al Operei din Braşov, îşi propune familiarizarea cursanţilor cu dansul “Romana”, un dans de coloană, la modă în familiile braşovene în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
La atelierul de jurnalism şi publicitate participanţii intră în „bucătăria” unei redacţii şi află despre istoria publicităţii în secolul al XIX-lea, în Gazeta Transilvaniei, dar şi redactează împreună un ziar. Acest atelier va fi coordonat de către istoricul Valer Rus.
Atelierul de gastronomie prezintă “lumea într-o carte de bucate”, iar cursanţii învaţă să gătească mâncare tradiţională românească alături de Ana Borca şi bucătarul profesionist Maria Vlasin.
Atelierul de actorie se desfăşoară la Centrul Cultural Reduta, unde cursanţii deprind arta teatrală şi se joacă de-a poveştile împreună cu actorul Marius Cisar.
D. Proiecţii de filme
O dată pe săptămână au loc vizionări de filme româneşti ale celor mai buni cineaşti ai momentului, premiaţi la marile festivaluri europene de film sau filme devenite clasice.
E. Program de documentare culturală
Sâmbăta şi duminica se organizează excursii de documentare în Vechea Cetate a Braşovului şi a Sibiului, la cetăţile fortificate săseşti (Prejmer, Viscri), la Complexul Peleş de la Sinaia (Peleş, Pelişor), la Casa Memorială „George Enescu“ din Sinaia şi într-un sat specific zonei. Aceste vizite beneficiază de comentariile avizate ale unor tineri istorici, sociologi şi istorici de artă, specializaţi în cercetarea zonei, a istoriei, tradiţiilor şi cadrului socio-cultural şi etnografic de excepţie, păstrat în această zonă a României.
F. Seara internaţională
Se organizează o seară internaţională unde fiecare cursant îşi prezintă ţara, cu specificul ei (obiceiuri, băuturi, mâncăruri tradiţionale etc.). Prezentările sunt urmate de o petrecere care va avea loc, în acest an, la Bistro del Arte (http://bistrodelarte.ro/)
Mai multe detaliihttp://www.icr.ro/cursuri_brasov