Conferința „Carlo Fasciotti e la Romania durante la Grande Guerra”

Conferința va fi susținută de Prof. Emanuela Costantini, Universitatea din Perugia și este dedicată Tratatului de la Trianon, semnat în iunie 1920, care a legitimizat alegerile din 1918 ale poporului român de a se uni într-un singur stat recunoscut internațional. România a recunoscut oficial importanța Tratatului prin adoptarea Legii nr. 256/2020 pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, https://lege5.ro/gratuit/gm4temzzhe3q/legea-nr-2562020-pentru-declararea-zilei-de-4-iunie-ziua-tratatului-de-la-trianon).

Munca unui diplomat depinde de mai mulți factori: de personalitatea acestuia, de nivelul de maturitate, de mediul din care provine, de legătura pe care o are cu Ministerul Afacerilor Externe al țării din care provine, depinde de sediul unde își desfășoară activitatea, de rapoartele pe care reușește să le dezvolte cu omologii săi politicii. Carlo Fasciotti a avut o carieră relativ scurtă, începută la finalul sec. al XIX-lea și întreruptă brusc la finele anului 1922. Experiența cea mai lungă în calitate de delegat a fost cea pe care a desfășurat-o în România între 1911 și 1919. În acei opt ani, Carlo Fasciotti a colaborat cu patru președinți de consiliu (Giolitti, Salandra, Boselli și Orlando) și cu doi miniștri de externe (San Giuliano și Sonnino), timp în care a fost martorul succesiunii la tron a doi suverani ai României (Carol I și Ferdinand), precum și a șapte guverne. Îndeosebi, a fost referent al relațiilor dintre cele două țări în timpul războiului italo-otoman din 1911-1912, în timpul războaielor balcanice (1912-1913) și în timpul primului Război Mondial (1914-1918). În timpul Marelui Război a îndeplinit un rol central în încercarea de a construi o alianță care să ducă la o intervenție coordonată între Italia și România; ca urmare, a avut rol fundamental în a comunica Italiei și Puterilor Antantei că România fusese ocupată de armatele Puterilor centrale. Fasciotti a fost un crucial interlocutor pentru România aflată în dificultate care urma să semneze un tratat de pace separat în 1918, dar care mai apoi a decis să întoarcă armele în toamna aceluiași an. Fasciotti a fost o figură de referință și pentru comunitatea culturală italiană pentru care a activat pentru promovarea activităților culturale și pentru clădirea unei biserici în capitala românească.

Emanuela Costantini este profesor de istorie contemporană și predă istoria Europei orientale în cadrul specializării Limbi și Culturi Străine ale Departamentului de Litere – Limbi, literaturi și civilizații antice și moderne, la Universitatea din Perugia. Coordonează seminare SISSCo Legături culturale Est-Vest, alături de cercetători de la Univ. Molise și Cagliari. Face parte din comitetul director al Asociației Italiene pentru Studii de Istorie a Europei Central-Orientale (AISSECO), membru al Asociației Italiene de Istorie a Europei de Sud-Est (AISSEE) și al Societății Italiene pentru Studiul Istoriei Contemporane (SISSCo); în plus, este colaborator la revistele Ricerche di Storia Politica (Il Mulino, Bologna) și Il mestiere dello storico, face parte din comitetul de recenzii al revistei Nuova rivista storica și din comitetul director al revistei Mappamondi (Aracne). Pe lângă multele sale contribuții științifice în domeniu, Emanuela Costantini a participat deseori la manifestările științifice organizate la Accademia di Romania in Roma, printre care la conferința Il Sud-Est europei e le Grandi Potenze. Questioni nazionali e ambizioni egemoniche dopo il Congresso di Berlino, unde a prezentat lucrarea „Da città ottomane a capitali nazionali. L’evoluzione urbanistica e architettonica delle capitali balcaniche”.

ACCADEMIA DI ROMANIA DIN ROMA
Tel. +39.06.3201594
e-mail: accadromania@accadromania.it