În continuarea festivalului „Wall to Wall", ICR New York prezintă, în colaborare cu Joe's Pub, prestigios spaţiu muzical din New York, un concert special al Mariei Răducanu, una din cele mai originale voci din jazzul românesc, în trio cu doi muzicieni de talie internaţională: Krister Jonsson (chitară) şi Chris Dahlgren (contrabas).
Concertul va include reinterpretări în cheie jazz a unor cântece tradiţionale româneşti, precum şi romanţe din vechiul Bucureşti de început de secol 20.
Maria Răducanu s-a impus pe scena jazz-ului românesc printr-o interpretare foarte personală a muzicii tradiţionale româneşti, pe care o abordează cu simplitate. Incantaţiile Mariei emoţionează prin sonoritatea lor minimalistă şi apăsătoare. Fado, cântece din folclorul balcanic, cântece de leagăn, romanţe ruseşti, jazz clasic şi cântece de mahala, toate aceste stiluri diferite se contopesc unul cu celălalt într-un vârtej sonor. Maria Răducanu, împreună cu muzicieni români, europeni şi americani, a susţinut numeroase concerte în întreaga Europă.
'Maria Răducanu este o apariţie fără precedent' - Gabriela Melinescu, România Literară
'O voce de nedescris' - Maxim Belciug, Dilema