Violonistul Remus AZOIȚEI și pianistul Eduard STAN în concert la Milano

Violonistul Remus AZOITEI si pianistul Eduard STAN in concert la Milano

Vineri, 30 octombrie 2015, ora 19:00, la Auditorium San Fedele din Milano (Via Hoepli 3/b), Institutul Cultural Român, Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, Consulatul General al României din Milano, Pavilionul României la EXPO Milano 2015, în parteneriat cu Centrul Cultural Italo-Român din Milano și Biroul Național de Turism al României în Italia, sub patronajul Ambasadei României în Italia, organizează cel de-al treilea concert ENESCU 60. Recitalul va fi susținut de violonistul Remus AZOIȚEI și pianistul Eduard STAN. În program piese de: George ENESCU, Ciprian PORUMBESCU și Gabriel FAURÉ.

Evenimentul beneficiază de sprijinul financiar al Institutului Cultural Român și se înscrie în strategia Institutului Român de Cultură și Cercetarea Umanistică de la Veneția de promovare a operei marelui violonist, compozitor și dirijor George Enescu, prin intermediul unei serii de concerte organizate cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la trecerea sa în eternitate. Intrarea liberă în limita locurilor disponibile. Pentru informații: 041 524 2309

Remus Azoiței Numit de către revista britanică The Strad virtuoz incurabil cu suflet și tehnică fabuloase, violonistul Remus Azoiței a debutat la 8 ani cu orchestra simfonică din orașul său natal, Galați. După ce, în 1995, a absolvit Conservatorul din Bucureşti la clasa lui Daniel Podlovski, Remus Azoiței a obținut o bursă de studii la renumita Juilliard School din New York, unde a avut şansa să studieze cu Dorothy Delay şi Itzhak Perlman, la finalul pregătirii sale obţinând titlul de Master of Music. De-a lungul anilor, artistul a beneficiat și de îndrumarea maestrului emerit Mihai Constantinescu precum şi a violonistului Bujor Prelipcean, lider al cvartetului Voces.

Remus Azoiţei a concertat în săli prestigioase, precum Carnegie Hall din New York, Concertgebouw Amsterdam, Salle Cortot Paris, Konzerthaus Berlin, St-Martin-in-the-Fields şi Wigmore Hall din Londra, Teatro La Fenice Veneţia, Auditorio Nacional Madrid sau Konzerthaus Viena, apărând şi la festivalurile muzicale de la Tokyo, Cambridge, Londra, Berlin, Heidelberg şi Santander. A colaborat cu artisti renumiţi, printre care Lawrence Foster, David Geringas, Gérard Caussé, Michael Sanderling, Adrian Brendel.

Remus Azoiţei a fost solist al unor ansambluri de prestigiu: Berlin Kammer Orchester, Orchestre National de Belgique sau Orchestre Philarmonique de Radio France. În 2005, a interpretat Dublul concert de Bach alături de violonistul Nigel Kennedy la Festivalului Internaţional George Enescu, concert preluat de către 19 posturi de radio şi televiziune din Europa, incluzând BBC, Arte şi Mezzo. Cu ocazia debutului său la celebra Wigmore Hall din Londra, Sunday Express scria că a cântat un concert de neuitat în faţa unei săli arhipline şi a ridicat publicul în picioare.

Remus Azoiţei a înregistrat în premieră mondială integrala lucrărilor pentru vioară şi pian de George Enescu, alături de pianistul Eduard Stan. "Gramophone" descria stilul rafinat şi vibrant al lui Remus Azoiţei, un interpret care combină temperamentul, măiestria şi eleganţa execuţiei într-un mod special. În 2009, cu sprijinul ICR, a susţinut un turneu de 15 concerte în Europa şi America, alături de pianistul Eduard Stan. După debutul său în capitala americană, ziarul "Washington Post" nota: Azoiţei cântă cu sensibilitate melodică fluentă şi tehnică strălucitoare.

În 2001, Remus Azoiţei a fost numit profesor de vioară al Academiei Regale de Muzică din Londra, la acel moment fiind cel mai tânăr profesor de vioară din întreaga istorie de 200 ani a Academiei. În 2007, a pus bazele Societăţii Enescu din Londra, fiind unul din membrii fondatori precum şi directorul său artistic, poziţie pe care o ocupă în continuare. În 2005, a fost decorat de către Preşedintele României cu titlul de Ofiţer al Ordinului Meritul Cultural, iar în mai 2013 Regele Mihai al Romaniei i-a conferit titlul de ofiţer ar ordinului „Coroana României”.

 

Eduard Stan – pianistul Eduard Stan s-a născut la Brașov și este fondatorul Festivalului George Enescu din Heidelberg/Mannheim (2005). A fost salutat de "Frankfurter Allgemeine Zeitung" pentru sentimentul său de timbre, tonuri și culori și a primit recunoașterea internațională după emigrarea în Germania în 1978, la vârsta de unsprezece ani. A susținut concerte în Europa și Statele Unite ale Americii în săli de concerte prestigioase precum Carnegie Hall din New York, Kennedy Center din Washington DC, Konzerthaus și Philharmonie din Berlin, Konzerthaus din Viena, Salle Cortot din Paris, Concertgebouw din Amsterdam, Auditorio Nacional din Madrid, Lussemburgo Philharmonie, Palais des Beaux Arts și Flagey din Bruxelles, Praga Rudolfinum, Gasteig din Monaco, Musikhalle din Hamburg, Konserthus din Stockolm, Queen’s Hall din Copenhaga și la National Concert Hall din Dublin. Analizând debutul său la Wigmore Hall din Londra în 2008, revista “Classical Sources” a lăudat pianismul său de mare impetuozitate.

Eduard Stan a apărut la Festivalul pentru pian din Massenet și Lille în Francia, la Festivalul George Enescu în Romania, la Mid-Europe Festival din Republica Cehă, la Brunswick Classix Festival în Germania, la Festival Schumann Galway în Irlanda și la Festival Bourglinster în Luxemburg. În 2010 a debutat  cu Filarmonica George Enescu la Ateneul Român din București interpretând concertul de Grieg sub bagheta dirijorului Christian Badea.

Student al Arie Vardi, Karl-Heinz Kämmerling și Martin Dörrie, Eduard Stan a absolvit Academia de Muzică și Teatru din Hanovra unde a obținut și diploma de master. De asemenea, a beneficiat de lecții de dirijorat în cadrul aceluiași institut. De-a lungul anilor, Herbert Blomstedt, Matthias Goerne, Karl Engel, Boris Berman, Paul Badura–Skoda au avut un interes puternic în cultivarea talentelor sale de muzician versatil.

Eduard Stan a dezvoltat un duo artistic de succes cu violonistul Remus Azoiței pentru mai mult de cincisprezece ani. Împreună au înregistrat operele complete pentru vioară și pian de George Enescu. În sezonul următor Eduard Stan va concerta în cadrul festivalurilor: Lille Piano din Franța, Mid-Europé Festival din Republica Cehă, Galway Schumann Festival din Irlanda și Bourglinster Festival din Luxemburg.

Organizatori: Institutul Cultural Român, Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, Consulatul General al României la Milano, Pavilionul României la EXPO Milano 2015

Cu patronajul: Ambasada României în Italia

În parteneriat cu: Centrul Cultural Italo-Român din Milano și Biroul Național de Turism al României în Italia

Eveniment promovat de: Expo in Città


COMUNICAT DE PRESĂ - ENESCU 60 LA MILANO COMUNICATO STAMPA - ENESCU 60 A MILANO