Marilena Preda Sanc Absolventă a Academiei de Artă din Bucuresti, doctor în Arte Vizuale, membră a Uniunii Artiştilor Plastici (membră în biroul secţiei pictură şi în Consiliul Naţional), redactor şef Revista Contrapunct, membră AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă), Membră fondatoare ARFA (Asociaţia Română a Femeilor de Artă).
Din 1980 realizează lucrări de pictură de şevalet/murală, desen, obiect, fotografie intervenită, cărţi de artist, body art, land art, instalaţie video, performance, film video, spectacol multimedia, CD-ROM. Participă la expozitii de grup nationale şi internaţionale.
Artist reprezentativ pentru neo-expresionismul romanesc al ultimului deceniu, este una dintre primele artiste romance care si-a construit un concept pictorial bazat pe autoexplorarea conditiei biologice, sociale si spirituale. Lucrarile ei sunt predominate de un imaginar personalizat si se concentreaza asupra feminitatii si a sinelui artistei.
Piesele video selectate pentru expozitia de la Madrid, Intim / Global Geography (Geografie Intima / Globala) se constituie intr-un material de arta video cu un demers conceptual variat care alatura intr-o formula personala piese de video poem si video documentar cu video performance si video experimental.
Temele care se regasesc atat in piesele video cat si in imaginile digitale sunt reflectii asupra peisajului interior uman si imersii in lumea contemporana locala / globala. Imaginile sunt prezentate in serii si grupaje tematice pentru a se evita monotonia unei panotari depersonalizate.
Evenimentul media consta intr-o prezentare teoretica de arta video, proiectie de film video si o expozitie cu 26 de imagini digitale. Imaginile digitale reprezinta still-uri, fotografie si colaje electronice printate pe diferite materiale – panza, plastic, transparence. In cadrul expozitiei vor fi prezentate urmatoarele filme video: Mindscape, Oldness, Globe, Among the car, Inside, Passing, The Fence, The window with memories, Femslogan.