Victor Rebengiuc a oficiat ceremonia de depunere a Coroanei Regale în cadrul FNT

Însemnul autorității supreme – Coroana Regală a României – veghează în aceste zile în inima Bucureștiului, acompaniind, într-un fel, zecile de evenimente ale Festivalului Național de Teatru (19-29 octombrie 2018) din acest an centenar. În Sala „Memorie” a HUB-ului FNT (Hanul Gabroveni), a fost depusă sâmbătă, 20 octombrie, Coroana Regală (copia fidelă a Coroanei de oțel) – simbolul puterii monarhice, care cu aproape un an în urmă îl însoțea pe Regele Mihai pe ultimul său drum. Escortată de reprezentanți ai Asociației „Tradiția militară”, Coroana a fost depusă în Sala „Memorie” de actorul Victor Rebengiuc, care a declarat, în cadrul ceremoniei: „Am fost, sunt și voi rămâne până la sfârșit devotat monarhiei!”. 

Mai întâi au fost „evocați eroii de un secol”. Prin vocile celor prezenți, au fost „readuși la viață” cei care au făurit România Mare, rostindu-se Jurământul de acum 100 de ani. Directorul Festivalului Național de Teatru, Marina Constantinescu, a declarat: „Este o zi foarte importantă. Am pus sărbătoarea Centenarului şi festivalului sub semnul Coroanei Regale, ca simbol al statului nostru independent, unit, puternic, demn, curajos, loial regelui şi poporului. Am dorit să aducem de la Peleș această coroană care l-a însoțit pe Regele Mihai pe ultimul său drum. Am dorit ca acest simbol să fie aici în inima festivalului; oamenii să treacă şi văzând Coroana să încerce să cunoască mai bine istoria şi pe ei înşişi. Sunt 100 de ani în care am devenit un popor de cultură europeană şi asta este important pentru noi, oamenii de teatru, care credem în valoare". Directorul FNT a punctat că acest simbol al celor 100 de ani este lucrul cel mai de preț al festivalului din 2018. 

 Ion Caramitru a vorbit despre Regele Mihai, despre cum Majestatea Sa și-a servit țara „cum a putut”, despre „întâlnirile emoționante” avute cu Regele Mihai, care i-a răspuns atunci când l-a anunțat că i s-a redat cetățenia română: „Sunt mai român decât vă închipuiți”. Și Caramitru a continuat: „Acesta este, poate, testamentul lui moral”.

Victor Rebengiuc a făcut o mărturisire: „Aveam şapte ani când Regele Mihai a urcat pe tron. A fost o mare bucurie pentru mine şi pentru generaţia mea. L-am iubit cu toții pentru că era tânăr, pentru că era frumos și pentru că era minunat să vezi într-un asemenea rege un întreg popor. Am suferit atunci când a fost alungat din ţară, am plâns, eram tot copil, dar am păstrat în amintire nestinsă dragostea şi devotamentul pe care le-am avut faţă de rege şi faţă de monarhie”. 

Coroana Regală a fost adusă de la Muzeul Național Peleș. Directorul FNT i-a mulțumit conducerii Muzeului Național Peleș, al cărui director, Narcis Dorin Ion, a vorbit despre Coroana de oțel, despre copia ei fidelă, despre coroana Reginei Maria – simboluri ale istoriei noastre. Coroanele originale se află la Muzeul Național de Istorie a României.

 Coroana este expusă la București în perioada desfășurării Festivalului Național de Teatru, în Sala „Memorie“ a HUB-ului FNT din Centrul Vechi al Capitalei (ARCUB, Hanul Gabroveni).

 Publicul are posibilitatea să o admire în perioada 21 – 28 octombrie, între orele 10.00 și 19.00.

 Fotografii: Lucian Muntean