Trio-ul timișorean JazzyBIT prezintă albumul „Drive” în Spania, cu sprijinul ICR Madrid

Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la aderarea României la Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu Institutul Francez din Madrid, cu sprijinul Ambasadei României în Regatul Spaniei și al Consulatului General al României la Sevilla, organizează concertele de jazz „Drive” susținute de trio-ul timișorean JazzyBIT, vineri, 3 martie, la Teatrul Institutului Francez din Madrid și sâmbătă, 4 martie, la Muzeul Interactiv al Muzicii MIMMA din Málaga.

JazzyBIT este un trio format din Teodor Pop (pian, claviaturi), Mihai Moldoveanu (bas) și Szabó Csongor-Zsolt (tobe), care activează din 2012 și oferă o combinație energică de jazz și rock, presărată pe alocuri cu blues, latin și funk. Grupul, care își descrie stilul ca fiind „loud jazz”, desfășoară o bogată activitate concertistică, numărând peste 250 de concerte în 10 ani de activitate.

În 2014 trupa lansează albumul de debut Touch the Sky, urmat de albumul Horizon în 2016. În 2021 JazzyBIT lansează al treilea album, „Drive, mixat în New York City la The Bunker Studio. „Drive” a fost compus pe întreaga perioadă a anului 2020 și a fost înregistrat în luna mai a anului 2021 la studioul Super Size Recording din Budapesta de către András Makay. Albumul a fost mixat de John Davis (basistul trupei Jojo Mayer / Nerve) și masterizat de Alex DeTurk, ambii laureați ai premiului Grammy pentru cel mai bun album instrumental de jazz în 2019. Albumul conține opt compoziții originale JazzyBIT.

Este o mare bucurie pentru noi să aducem muzica noastră și implicit noul nostru album «Drive» pentru prima dată în Spania, iar pentru acest lucru dorim să le mulțumim prietenilor noștri de la Institutul Cultural Român și, de asemenea, tuturor celor implicați în organizarea concertelor noastre. Abia așteptăm să ne întâlnim și să interacționăm cu publicul spaniol, dorim să le oferim o călătorie muzicală în jurul noului nostru album «Drive», presărată și cu momente din primele două albume JazzyBIT – «Touch the Sky » și «Horizon».,au declarat cei trei membri ai JazzyBIT.

Mai multe informații

În fiecare an, în martie, este sărbătorită Francofonia. Acest eveniment reunește toate categoriile de public cu scopul de a promova creația culturală și artistică a lumii francofone și de a promova limba franceză, vorbită de peste 300 de milioane de oameni în întreaga lume. Organizația Internațională a Francofoniei își unește forțele cu misiunile diplomatice, cu instituțiile naționale de cultură și asociațiile de limbă franceză pentru a face din această manifestare un eveniment de diplomație publică și de sărbătoare a limbii franceze și a multilingvismului.

În 1991, România a obținut statutul de observator la Organizaţia Internaţională a Francofoniei iar în 1993 a devenit membru cu drepturi depline al acestui organism. De altfel, grupul de state francofone a fost una dintre primele structuri la care România a aderat după revoluția anticomunistă din 1989, în contextul istoric larg în care, încă înainte de crearea, în 1918, a statului național unitar român, românii făceau parte din familia francofonă. Numeroşi scriitori, oameni politici, profesori, savanți, diplomați și jurnaliști români au creat şi au publicat remarcabile lucrări în limba franceză, printre care: Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Mihail Kogălniceanu, Alexandru Odobescu, Spiru Haret, Iulia Haşdeu, Martha Bibescu, Regina Maria, Elena Văcărescu, Anna de Noailles (Brâncoveanu), Tristan Tzara, Pompiliu Eliade, Nicolae Iorga, Alexandru D. Xenopol, Nicolae Titulescu, Panait Istrati, Emil Racoviţă, Mircea Eliade, Eugen Ionesco, Emil Cioran, Gheorghe I. Brătianu, Gelu Naum, Neagu Djuvara, Adrian Marino.