Compania studențească de teatru dans Microbis din Sibiu a reprezentat România pe scena teatrului internaţional, în cadrul celei de-a șaisprezecea ediţii a International Blacksea Theatre Festival din Trabzon (2 – 15 mai 2015) din Turcia. Artiștii sibieni au avut în zilele 10 mai, de la ora 20:00 şi 11 mai, începând cu ora 17:00, două reprezentaţii ale spectacolului ''Damnatul”, în regia și coregrafia lui Hugo Wolf. Cele două reprezentații, susţinute cu casa închisă, au avut succes la public, artiștii români fiind chemați la rampă de câteva ori și aplaudaţi îndelung, minute în şir de spectactorii turci şi străini prezenți în sălile teatrelor Atapark Haluk Ongan și Hüseyin Kazaz din Trabzon.
Compania Microbis a Casei de Cultură a Studenţilor Sibiu este şi singura trupă studenţească care a participat vreodată la acest festival de teatru, selecția fiind făcută din zeci de companii de teatru din întreaga lume.
"Ne bucurăm că am fost selectați să participăm și să reprezentăm România la unul dintre cele mai importante festivaluri din Turcia, alături de renumite companii de teatru din Olanda, Hong Kong, Rusia, Georgia etc. Publicul a fost surprinzător de sensibil și receptiv la poveste, la trăirile și emoțiile transmise de dansatori. În ultima seară, am avut onoarea de a ne fi înmânată diploma de participare la festival.'', spune Hogo Wolf, regizorul trupei.
Decorul și costumele spectacolului sunt semnate de MC Ranin, iar muzica îi aparţine lui Dan Caras. Distribuţia a fost alcătuită din artiștii: Oros Florian, Seceleanu Alexandru, Paicu Michael, Alexandru Claudiu, Turcu Ionuț, Găvozdea Alina, Cătănescu Diana, Cuzmici Katea, Duțu Diana, Metz Ingrid, Bărbulescu Sabrina, Sula Doina, Vișinescu Corina, Popa Alexandra.
ICR Istanbul se află la al 6-lea an de colaborare cu acest festival al cărui scop principal este întărirea cooperării culturale între țările riverane Mării Negre prin facilitarea schimbului de experiență între actori, regizori, directori de festivaluri și personalul tehnic. Începând cu anul 2009 a susținut participarea Teatrului National Radu Stanca din Sibiu, a Teatrului „Tony Bulandra” Târgovişte cu piesa ”Un tramvai numit dorinţă” de Tennessee Williams, în regia armeanului Suren Shahverdyan (2010), a Teatrului Municipal Baia Mare cu piesa ”Copilul rece” de Marius von Mayenburg, regia Cristian Ban (2011) și cu spectacolul "Butoiul cu praf si pulbere", în regia lui Marcel Top (2012) și a Companiei de teatru ”Passe-Partout Dan Puric” cu spectacolul ”Doi dintre noi” (2013).