- 19 February 2021
- Etichete Icr Icr madrid Brâncuși
19 februarie este data la care în anul 1876, în localitatea Hobiţa, s-a născut sculptorul român Constantin Brâncuşi. Din anul 2016, această dată este stabilită sărbătoare națională, Ziua Brâncuși.
Personalitate marcantă în mişcarea artistică a veacului al XX-lea, Constantin Brâncuşi a lăsat posterităţii o operă impresionantă, contribuind semnificativ la transformarea sculpturii tradiţionale în sculptură modernă. În operele sale acordă o importanță deosebită luminii și spațiului, acestea devenind trăsături caracteristice ale lucrărilor sale.
„Arta trebuie să fie realitatea însăși. Arta nu este o evadare din realitate, ci o intrare în realitatea cea mai adevărată, poate în singura realitate autentică. Ceea ce mulți numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esența lucrurilor”, mărturisea artistul în cugetările sale, prezentate de Teodor Danalache.
Artistul se stinge din viață în 1957 și este înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris.
Cu această ocazie, vineri, 19 februarie 2021, la ora 19.00, va fi proiectat pe site-ul institutului și pe paginile de Facebook (InstitutoCulturalRumano, CineRumano) filmul documentar "Brâncuși" realizat de Cornel Mihalache. Documentar de artă care urmărește axa cronologică a celor mai importante momente din viața artistului român, ce beneficiază de câteva amintiri ale existenței sale: fotografii, note, locuri.
"Brâncuși"(1996)
Documentar▪77 min.▪ color, alb și negru▪V.O.S.E.
Scenariul și regia: Cornel Mihalache
Imagine: Alex Goldgraber
Muzica: Mircea Octavian
Montaj: Teodora Apolozan, Elisabeta Zamfirescu
Banda sonoră: Radu Zamfirescu
Consultant: Barbu Brezianu
Distribuție: Traian Rocşoreanu, Dan Nasta, Varvara Ştefănescu, Constantin Drăgănescu
Producători: Studioul 4 CINEROM y Sahia-Film
„Filmul se bazează pe un text real documentar, lucruri nu «spuse» de Brâncuși, deci neatestate științific, ci scrise, notițe rămase la prieteni sau în custodia legatarilor testamentari. Toate fotografiile folosite în film îi aparțin marelui sculptor. Iar locurile de filmare sunt cele atinse de trecerea lui Brâncuși, sau a operelor sale: satul natal Hobița, biserica Cișmeaua Mavrogheni din București, în corul căreia a cântat, biserica română din Paris, unde a fost paracliser în primii ani, restaurantul Chartier, unde a spălat pahare să se poată întreține, Place Dauphine 19, unde a locuit la mansardă, Montparnasse 54, locul unde a fost atelierul din Impasse Ronsin 11.“ (Cornel Mihalache)
(C)Fotografii realizate deCentrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi"