Ambasadele României și Republicii Moldova în Republica Portugheză, alături de Institutul Cultural Român de la Lisabona, organizează Sărbătoarea Mărțișorului, vestitor tradițional al primăverii și simbol al renașterii naturii, care va avea loc sâmbătă, 28 februarie 2026, începând cu ora 14.30, la sediul Centrului Cultural Casapiano (Rua dos Jerónimos, 7 A, 1400-210 Lisabona).
Cu acest prilej, vor fi organizate ateliere pentru copii în cadrul cărora li se va prezenta povestea Mărțișorului, înscris din 2017 în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO, iar aceștia îşi vor putea antrena imaginația și creativitatea confecționând mărțișoare reciclabile, din hârtie, pastă rece sau materiale textile.
Totodată, copiii vor putea confecționa marionete, adaptate la specificul portului popular românesc și tradițiile de primăvară, în cadrul atelierului "Marioneta Mărțișorului – O călătorie între România și Portugalia" coordonat de Proiectul Anastomosis.
Pe tot parcursul manifestării vor fi organizate diferite momente artistice, un atelier de pictură facială pentru copii, precum și sesiuni de prezentare din partea unor artizani a tehnicilor de broderie populară și String Art.
Persoanele interesate să participe la Sărbătoarea Mărțișorului sunt rugate să transmită, până luni, 24 februarie 2025, un mesaj în acest sens la adresa de e-mail:lisabona@mae.ro care să cuprindă numele participanților (cu menționarea numărului și a vârstei copiiilor care îi însoțesc).