Premiile „Dimitrie Cantemir”, acordate pentru prima dată la Istanbul

Premiile „Dimitrie Cantemir” au fost acordate la Istanbul, joi, program de diplomație culturală inițiat de Institutul Cultural „Dimitrie Cantemir” anul acesta. 

În discursul de deschidere, Nadia Tunsu, director ICR Istanbul, a afirmat că intenționează ca acest program să devină o tradiție anuală pe agenda ICR Istanbul. Numele prințului român Dimitrie Cantemir continuă să atragă atenția prin opera și personalitatea sa, complexe și universale, și merită să fie celebrat și recunoscut de către publicul larg, nu doar de către cel academic. Nadia Tunsu a subliniat că principalul scop al ceremoniei este acela de a institui și decerna aceste distincții în semn de apreciere a acelor personalități din mediul local turc, care și-au adus un aport consistent la promovarea culturii și civilizației românești, în general. De altfel, ICR Istanbul intenționează ca Premiile „Dimitrie Cantemir” să devină un important reper al interesului față de cultura română manifestat în mediul academic turcesc.

La prima ediție a Premiilor Cantemir, Institutul Cultural Român din Istanbul, care are onoarea de a purta numele marelui cărturar, a acordat trei distincții unor personalități locale, cercetători, trei nume importante, care prin activitatea și eforturile lor contribuie nu numai la promovarea și valorificarea operei lui Cantemir, dar și a culturii române.

Astfel, în cadrul ceremoniei desfășurate la sediul ICR Istanbul, au fost conferite următoarele distincții:

Premiul Dimitrie Cantemir pentru consistentele cercetări în domeniul istoriei comune a fost acordat domnului Mümin Yıldıztaş, scriitor, arhivist și cercetător, cu numeroase publicații în domeniul istoriei și politicii, fiind preocupat îndeosebi de zona Balcanilor. Mümin Yıldıztaş a fost un real sprijin pentru organizarea în anul 2018 a unui amplu program de marcare a 140 de ani de relații diplomatice româno-turce, prilej cu care a fost organizată, printre altele, și expoziția Scurt istoric al relațiilor diplomatice româno-turce în Arhivele Otomane. Și tot anul trecut, în 2018, a participat la prima ediție a colocviilor Cantemir, atât la Istanbul, cât și la București, colaborare continuată și la ed. II.

Premiul Dimitrie Cantemir pentru cercetările și publicațiile în domeniul muzicii cantemiriene a fost acordat doamnei Mehtap Demir, conf. dr. la Conservatorul de Stat al Universității Istanbul, secția Muzicologie și membru fondator al Departamentului de Etno-muzicologie și Folclor. Mehtap Demir a publicat articole științifice despre aportul lui Dimitrie Cantemir în muzicologia turcă și a colaborat cu ICR Istanbul la primele două ediții ale colocviilor Cantemir (2018 în lstanbul și în București, 2019 în Istanbul), mijlocind și includerea recitalurilor din muzică turcească veche cu compozițiii cantemiriene în deschidere ambelor reuniuni academice.

Premiul Dimitrie Cantemir pentru promovarea literaturii române contemporane a fost acordat doamnei Nermin Mollaoğlu, agent literar și director al agenției literare KALEM, una dintre cele mai prestigioase agenții literare din Turcia. Parteneriatul cu agenția literară Kalem a adus multe rezultate importante printre care enumerăm: organizarea atelierelor de traduceri literare din operele autorilor români contemporani, editarea și publicarea unor antologii care include textele traduse la atelier, distribuirea acestora, contribuind astfel la formarea unui important fond de traduceri din proza românească contemporană care să încurajeze editurile turcești să publice din operele autorilor români. Agenția literară Kalem și-a adus aportul la promovarea literaturii române contemporane prin formarea unei nișe de traducători literari a căror eforturi au determinat publicarea de traduceri în limba turcă din operele importanți scriitori români.

Programul serii a continuat cu un recital de muzică turcească veche, care a cuprins compoziții cantemiriene, mai puțin cunoscute publicului larg, în interpretarea Ansamblului de Muzică Sazedenler din Istanbul: Buselik Așiran Peșrevi, Buselik Așiran Saz Semai, Horosan Beyati Peșrevi, Horosan Saz Semai, Kürdi Peşrevi, Kürdi Saz Semai.

Muzicienii prezenți pe scena ICR Istanbul au fost: Oğuzhan Uç - artist tambur, Süheyl Tuce – artist lăută și İsmail Atilla Özkök – artist kanun. Muzicianul Oğuzhan Uç, doctor în Muzicologie, Conservatorul de Stat al Universității Tehnice İstanbul a adus în premieră, în clădirea Institutului Cultural Român, tamburul, instrumentul preferat al celui considerat a fi un pioner în muzica otomană, Dimitrie Cantemir.

Remarcăm interesul foarte mare arătat de presa turcă, un corespondent al celei mai importante agenții turcești de presă, respectiv, Agenția Națională de Presă Anadolu a transmis și publicat știrea Pemiile Dimitrie Cantemir și-au găsit câștigătorii” (link-ul se găsește mai jos), la doar câteva ore de la încheierea ceremoniei de decernare a Premiilor Cantemir. Jurnalistul agenției de presă Anadolu citează în cadrul articolului publicat o parte din discursul susținut de Nadia Tunsu: „(...) prin conferirea acestor premii ne dorim în primul rând o consolidarea a dialogului între culturile noastre, în varii domenii, o reafirmare a notorietății prințului român în memoria căruia a fost înfiinţat ICR și o recunoaștere a personalității lui Dimitrie Cantemir, ca simbol al rolului pe care erudiția și cercetarea le joacă în evoluția unei culturi”.