MiniREACTOR, pentru prima dată la Tamasha Festival, în Pakistan

Institutul Cultural Român a susținut prezența trupei MiniREACTOR din Cluj-Napoca la TAMASHA FESTIVAL, desfășurat în perioada 6-15 aprilie 2019 la Lahore, în Pakistan.

Inițiatorul festivalului este asociația internațională ASSITEJ - International Association of Theatre for Children and Young People, ce are ca scop reuniunea teatrelor, a organizațiilor și a persoanelor din întreaga lume ce fac teatru pentru copii și tineri, aducând împreună specialiști din aproximativ 100 de state, pentru a împărtăși cunoștințe și experiența practică în domeniul teatrului.

Ediția din acest, coordonată de ASSITEJ Pakistan – National Centre, în colaborare cu Institutul pentru Artă și Cultură, a reunit artiști independenți, companii de teatru și studenți din 17 țări, alături de artiști locali, provenind din România, Germania, SUA, Muntenegru, Sri Lanka, Filipine, Coreea de Sud, Africa de Sud, Pakistan, China și Suedia.

La invitația organizatorilor, Asociația MiniREACTOR a participat, în perioada 8 aprilie – 14 aprilie 2019, la rezidența de creație cu workshopuri și discuții tematice, realizând și un performance, Little house of clean hearts, având ca subiect libertatea. În cadrul acestui eveniment, Delia Gavlițchi a susținut o prelegere la Conferința Internațională de Cultură, organizate de Kinnaurd Centre din2nd Tamasha Festival, Lahore.

MiniREACTOR este un teatru independent pentru copii care funcționează cu stagiuni anuale, program lunar și spectacole săptămânale. Activează ca platformă dedicată publicului foarte tânăr din cadrul spațiului cultural de creație și experiment Reactor din Cluj-Napoca. De la înființare, în 2014, MiniREACTOR a realizat spectacole de teatru pentru copii, numeroase ateliere și alte evenimente dedicate acestora, a participat la festivaluri de profil din țară și din străinătate, consolidându-și poziția și câștigând un public tot mai numeros. Programul cultural urmărit de MiniREACTOR este de inovație și experiment în domeniul teatrului pentru copii, susținând, în același timp, accesul la cultură și integrarea socială a copiilor ce provin din medii defavorizate. Prin participarea sa la acest eveniment, asociația MiniREACTOR și-a propus să creeze networking internațional cu alți operatori culturali pentru publicul tânăr din întreaga lume.