Filmul „Captivi de Crăciun“ @ 6th European Psychoanalytic Film Festival

Ne bucurăm să putem susţine prrezenţa regizoarei Iulia Rugină la ediţia din 2011 a European Psychoanalytic Film Festival şi a filmului său, „Captivi de Crăciun", o peliculă despre gesturi mici, mari poveşti şi despre oameni. Proiecţia va fi urmată de o discuţie cu Iulia Rugină şi Helen Taylor Robinson, moderată de Laura Manu.

festivalul este organizat de  Institute of Psychoanalysis  şi are loc între 3 şi 6 noiembrie 2011, la BAFTA.

Romania | 2010 | 38 min | regia: Iulia Rugina | distribuţia: Mădălina Ghiţescu, Ozana Oancea, Cristian Popa, Bogdan Dumitrache

„Captivi de Crăciun" spune povestea a patru personaje care nu se cunosc şi care sunt nevoite să îşi petreacă Ajunul Crăciunului într-o gară mică de provincie, în aşteptarea unui tren înzăpezit la mulţi kilometri distanţă. Pe măsură ce orele trec şi trenul pare să nu mai vină, Mădălina, Cristi, Ozana şi Alex împart unul cu celălalt absurdul, speranţa, furia sau deznădejdea.

Iulia Rugină a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale" din Bucureşti. Filmele regizate de Iulia în timpul studenţiei, Bună Cristina! Pa Cristina! şi Vineri în jur de 11, au fost premiate la mai multe festivaluri internaţionale, la Oberhausen, Clermont-Ferrand, Cottbus, München, Ludwigsburg, Bruxelles. De asemenea, Iulia a câştigat premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul Internaţional de Film Studenţesc de la Poitiers.

În 2009, cu spirijinul Sarajevo Film Festival, Iulia Rugină a realizat scurtmetrajul Museum of Broken Relationships.

Vineri 4 noiembrie 2011, 5.30-7 pm, la BAFTA, 195 Piccadilly, London, W1 J9LN.