Valentina Nafornița, celebrată la 15 ani de carieră internațională, la VinOpera 2026
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău își continuă, în această toamnă, parteneriatul cu Festivalul Internațional de Muzică Clasică VinOpera.
Cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică Clasică VinOpera va avea loc la 4 septembrie 2026, la Castel Mimi, în Bulboaca, și este dedicată sopranei Valentina Nafornița, cu ocazia împlinirii a 15 ani de carieră internațională. Evenimentul este organizat de Fundația Constantin Mimi, iar ICR „Mihai Eminescu” la Chișinău se numără printre partenerii ediției din acest an.
Una dintre cele mai apreciate artiste lirice originare din Republica Moldova, Valentina Nafornița s-a afirmat pe scene importante ale lumii, construind în cei 15 ani de activitate internațională o carieră de prestigiu.
Parcursul său artistic are o legătură importantă cu România. Soprana și-a continuat studiile muzicale la Universitatea Națională de Muzică din București, înainte de câștigarea prestigiosului concurs BBC Cardiff Singer of the World și de afirmarea sa pe marile scene internaționale.
Relația Valentinei Nafornița cu România a continuat de-a lungul anilor prin participarea sa la producții lirice și proiecte muzicale importante. În 2026, artista a revenit pe scena Operei Naționale București, unde, alături de tenorul Dumitru Mîțu și dirijorul Cristian Spătaru, a participat la Bucharest Opera Festival, în producția „Iolanta” a Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”.
Această colaborare se înscrie într-un parcurs mai amplu al schimburilor artistice dintre România și Republica Moldova, în care artiștii celor două țări evoluează pe scenele ambelor spații culturale.
Concertul aniversar de la VinOpera îi va reuni pe aceeași scenă pe Valentina Nafornița și pe baritonul ucrainean Iurii Samoilov, alături de Orchestra Municipală „Camerata Chișinău”, sub bagheta maestrului Cristian Spătaru. Programul ediției din acest an reunește lucrări din repertoriul universal și momente dedicate patrimoniului muzical românesc.
Cristian Spătaru, dirijor și compozitor, este Director Artistic și Dirijor al Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”. Parcursul său profesional include colaborări cu instituții muzicale din România, iar în 2026 acesta a asigurat conducerea muzicală a spectacolului „Iolanta”, prezentat de Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” la Bucharest Opera Festival.
Ediția din acest an a VinOpera are și o componentă culturală românească distinctă, prin includerea în program a unor creații reprezentative pentru patrimoniul muzical românesc.
Printre momentele importante ale concertului se numără „Rapsodia Română nr. 1 în La major, op. 11” de George Enescu, una dintre creațiile fundamentale ale patrimoniului muzical românesc, precum și „Muzica” de George Grigoriu, interpretată de Valentina Nafornița.
Lucrările românești sunt prezentate într-un program internațional care reunește creații de Wolfgang Amadeus Mozart, Francesco Cilea, Franz Lehár, Emmerich Kálmán, Giacomo Puccini, Antonín Dvořák, Giuseppe Verdi, Jacques Offenbach și alți compozitori reprezentativi ai repertoriului universal.
Prin această alăturare, muzica românească își găsește locul firesc într-un program dedicat marilor repere ale culturii muzicale europene, iar patrimoniul artistic românesc este prezentat publicului din Republica Moldova într-un context internațional.
Unul dintre invitații importanți ai ediției este baritonul ucrainean Iurii Samoilov, artist prezent pe scene internaționale importante, între care Metropolitan Opera din New York, Opéra national de Paris, Teatro Real din Madrid și Festivalul de la Salzburg.
În cadrul ediției din 2026 sunt prezenți, de asemenea, tenorul Dumitru Mîțu și mezzosoprana Lilia Istratii, artiști din Republica Moldova care au evoluat și în România, contribuind la circulația valorilor lirice între cele două spații culturale.
Dumitru Mîțu a participat în 2026, alături de Valentina Nafornița și Cristian Spătaru, la Bucharest Opera Festival, în producția „Iolanta”, iar Lilia Istratii a evoluat inclusiv pe scena Operei Române Craiova.
Desfășurat la Castel Mimi, în Bulboaca, VinOpera propune publicului o experiență în care muzica clasică este prezentată într-un cadru care pune în dialog arta, patrimoniul și peisajul vitivinicol al Republicii Moldova. Festivalul s-a consolidat, de-a lungul celor nouă ediții, ca unul dintre reperele importante ale calendarului cultural din Republica Moldova.