Institutul Cultural Român Mihai Eminescu la Chișinău în parteneriat cu Fundația Ștefadina (București), Muzeul Țării Făgărașului Valer Literat, Muzeul Național al Literaturii Române Mihail Kogălniceanu din Chișinău și Uniunea Scriitorior din Moldova, organizează, în perioada 3 septembrie -18 octombie 2019, în incinta Muzeului Național al Literaturii Române Mihail Kogălniceanu din Chișinău, exoziția Vasile Stoica mare diplomat și om de cultură. Expoziția face parte din Programul Centenaral Institutului Cultural Românși e prilejuită de marcarea Zilei Limbii Române. Vernisarea va ava loc marți, 3 septembrie, cu începere de la ora 15.00. Expoziția va fi prezentată publicului larg de prof. univ. Ioan Opriș (București). Vor lua cuvântul istoricul literar Vasile Malanețchi, directorulMuzeului Național al Literaturii Române Mihail Kogălniceanu,poetul Arcadie Suceveanu, președintele Uninii Scriiorilor din Moldova și acad. Valeriu Matei, diectorul Institutului Cultural Român Mihai Eminescu la Chișinău. Expoziția e consacrată diplomatului și omului de cultură Vasile Stoica (1 ianuarie 1889 Avrig - 27 iulie 1959, închisoarea Jilava), personalitate care aparţine Generaţiei Marii Uniri. Contribuţiile sale la împlinirea şi desăvârşirea unității naționale îl aşează între cei mai de seamă reprezentanţi ai acestei generaţii. Format în şcolile Transilvaniei, vrednic servite de dascăli luminaţi, prin susţinerea Fundaţiei ,,Gojdu”, V. Stoica s-a impus prin calităţi excepţionale ca lider, în vremea studiilor universitare de la Budapesta, fiind ales președinte al Asociaţiei Petru Maior. După absolvirea acestora şi a unei specializări în filologie sub conducerea profesorului Beöthy Zsolt (1913), Asociația ASTRA l-a numit profesor la Şcoala de fete de la Sibiu (1913-1914), iar Vasile Goldiş l-a cooptat între redactorii ziarului Românul de la Arad. Mobilizat ca ofiţer în armata austro-ungară, a decis la 3 octombrie 1914, să treacă în Regat, alăturându-se grupului de patrioţi transilvăneni (Goga, Lucaciu, Rusu Abrudeanu, Moţa, Schiopul, Tăslăuanu, Lapedatu ş.a.) care militau, aici, pentru unirea cu România. A contribuit direct prin articole de presă, conferinţe şi două cărți (Habsburgii, ungurii şi românii – 1915 – şi Suferinţele din Ardeal – 1916) la prezentarea opţiunilor de unire. La intrarea României în război, s-a înrolat voluntar iar proclamaţiile regale pentru armată şi naţiune îl au ca autor; a luptat direct pe front, în Valea Oltului şi pe Argeş, fiind rănit de două ori. Remarcat pentru abilităţile sale excepţionale a fost trimis – împreună cu Vasile Lucaciu şi Ioan Moţa – în SUA cu misiune specială. Aici a reuşit să unească asociaţiile românilor americani în Liga Naţională (5 iulie 1918) şi să pună bazele primei unităţi de militari voluntari dintre aceştia. În scopul informării publice şi a conducătorilor SUA a tipărit într-un tiraj mare broşuri de prezentare a provinciilor româneşti, hărţi şi memorii de susţinere a cauzei acestora, determinând presa cotidiană să dea atenţie dezideratelor lor. Împreună cu liderii mişcărilor naţionale cehoslovace, poloneze şi sârbo-croate a militat pentru Uniunea Medio - Europeană (preşedinte Th. Masaryk, primvicepreşedinte V. Stoica), care a adresat memorii preşedintelui W. Wilson, contribuind la formarea unei opinii corecte asupra evoluției popoarelor din Europa centrală şi de sud-est şi a susţinerii eliberării lor.
Erou de război, orator, poliglot şi energic militant pentru unitatea neamului românesc, V. Stoica a fost chemat de I. I. C. Brătianu la Paris ca să servească delegaţiei României, ca expert tehnic la Conferinţa de pace. A sprijinit ca atare demersurile acesteia prin legăturile sale întinse şi buna apreciere dobândită în plan diplomatic.
Calităţile sale l-au recomandat pentru o nouă misiune în SUA, aceea de organizare a serviciilor consulare. Întors în ţară (1920), a intrat în diplomaţie la propunerea lui Take Ionescu, conlucrând cu acesta, cu I. G. Duca şi , mai ales, cu N. Titulescu la consolidarea postbelică a României; în această direcţie s-a remarcat ca autor al mai multor documente oficiale prezentate la importante reuniuni ale Ligii Naţiunilor şi Micii Înţelegeri, încredinţându-i-se misiuni diplomatice la Geneva, Londra, Bruxelles, Roma, Paris, Atena, Belgrad, Berlin, Praga ş.a. În anii 1929-1930 a condus Agenţia internaţională de presă RADOR.
Deceniul al patrulea a încununat cariera diplomatică a patriotului Stoica prin trimiterea sa ca ministru al României în Albania, Bulgaria, Letonia, Lituania şi Turcia; în respectiva calitatea a promovat interesele naţionale, susţinând relaţiile bilaterale bazate pe reciprocitate şi informând, ca fin analist, evoluţia de pe scena politică internaţională. Ca semn de preţuire a serviciilor sale, a fost onorat prin cele mai înalte decoraţii acordate diplomaţilor.
În contextul izbucnirii celui de al Doilea Război Mondial şi al presiunilor pe seama României, ambasadorul Vasile Stoica a fost numit subsecretar de stat la Ministerul Propagandei Naţionale; aici l-au surprins evenimentele dramatice din vara anului 1940, soldate cu dureroase pierderi de teritoriu naţional. Adversar al cedărilor şi noii orientări politice, şi-a dat demisia, rămânând în Ministerul Afacerilor Străine ca şef al Oficiului de Studii. Democrat convins, adversar al fascismului şi susţinător al neimplicării României în război, a fost marginalizat şi i s-au limitat atribuţiile. Sub îndrumarea sa s-au întocmit materiale de prezentare a realităţilor istorice, demografice şi etnografice din provinciile păgubite prin deciziile militare germano-italo-sovietice, hărţi, cărţi, sinteze şi, direct, memorii adresate conducerii statului în vederea scoaterii din război şi a pregătirii Conferinţei de Pace.
La 23 august 1944 a fost numit ca director politic în Ministerul Afacerilor Străine, iar la 6 martie 1945 secretar general, poziţie din care a contribuit la salvarea multora din diplomaţii români blocaţi în străinătate, ca şi la instalarea unor raporturi corecte cu Comisia Aliată, promovând interesele naţionale în noul context postbelic. Ca diplomatul cel mai avizat în problemele teritoriale, ferm democrat şi pacifist, guvernul i-a încredinţat, la 9 iulie 1946, postul de trimis extraordinar şi plenipotenţiar în Olanda, cu acreditare şi în Belgia. În noua sa poziţie a sprijinit direct guvernul român, respectiv delegaţia acestuia la Conferinţa de Pace de la Paris.
Din acest post a fost rechemat în 1947, scos din rândurile diplomaţilor şi ostracizat. În situaţia nou creată, a plănuit o încercare de plecare ilegală în străinătate, nedusă la îndeplinire, în temeiul căreia a fost închis şi condamnat, la 31 martie 1948, trecând prin închisorile de la Aiud, Giurgiu, Văcăreşti şi Jilava. Eliberat după 7 ani, în decembrie 1958, Tribunalul Militar Bucureşti l-a condamnat la 10 ani închisoare corecţională pentru ,,atitudinea duşmănoasă”, antiguvernamentală. Bunurile i-au fost confiscate iar calvarul său a durat, de data aceasta mai puţin, murind la Jilava (27 iulie 1959).
Reabilitat în 1970 în urma unor stăruitoare şi repetate demersuri ale soţiei, Paula, i s-au adus osemintele la Avrig, îngropându-l creştineşte lângă ai săi. Mărturia ultimelor zile ale patriotului o datorăm unui istoric, Alexandru Zub, ,,coleg” de suferinţă cu acesta la Jilava – iar un artist, sculptorul George Apostu i-a dăltuit în piatră crucea ce-i străjuieşte numele şi-l aminteşte pentru eternitate.
Această expoziţie amplă a
fost realizată la împlinirea a 130 de ani de la naştere
și evocă memoria diplomatului Vasile Stoica, ca semn al recunoştinţei,
de Asociația ,,Ştefadina” cu contribuția drd.Mihai Nicolae, Radu Bârsan Costin, Gabriel
Givlea, consultanţi fiind prof.univ.dr. Cornel Lungu și dr.Constantin
Băjenaru. Au fost folosite imagini și documente din Arhivele
Naţionale, Arhiva diplomatică, Arhivele militare, Biblioteca şi Muzeul
memorial ,,Gheorghe Lazăr”-Avrig, Arhiva familiei Stoica-Vasilescu, Martin
Rill, precum și obiecte personale din colecţia Stoica-Vasilescu.
Expoziția, având un spațiu de
expunere de 350 m.p., constă din 50 fotografii 37 x 45 cm, 14 panouri de
prezentare de diferite dimensiuni, 7 picturi (portrete) înrămate, 20 de cărți
din biblioteca diplomatului, 66 piese de vestimentație (port popular -
ii, fote, cămăși bărbătești, zavelci, veste bărbătești, marame, ștergare, fețe
de masă ș.a.) expuse în vitrine și pe manechine.