Expoziția "Lucian Blaga - Poemele luminii"

Expoziția "Lucian Blaga - Poemele luminii" include cele mai importante aspecte ale vieţii şi operei marelui poet şi filosof, fotografii, texte filozofice, aprecieri ale criticilor etc.

Lucian Blaga s-a născut la Lancrăm, lângă Sebeș, fiind al nouălea copil al unei familii de preoți, fiul lui Isidor Blaga și al Anei (n. Moga). Copilăria i-a stat, după cum mărturisește el însuși, „sub semnul unei fabuloase absențe a cuvântului”, viitorul poet – care se va autodefini mai târziu într-un vers celebru „Lucian Blaga e mut ca o lebădă” – neputând să vorbească până la vârsta de patru ani. Primele clase le-a urmat la Sebeș, la școala primară germană (1902-1906), după care a urmat Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov (1906–1914), unde era profesor ruda sa, Iosif Blaga, autorul primului tratat românesc de teoria dramei. A debutat în ziarele arădene Tribuna, cu poezia Pe țărm (1910), și în Românul, cu studiul Reflecții asupra intuiției lui Bergson (1914). După moartea tatălui, familia se mută la Sebeș în 1909. În anul 1911 călătorește în Italia, unde își petrece timpul în librării, căutând cărți de filosofie și vizitând vestigiile istorice ale acestei țări. A urmat cursurile Facultății de Teologie din Sibiu și Oradea în perioada 1914–1916, pe care le-a finalizat cu licență în 1917. A studiat Filosofia și Biologia la Universitatea din Viena între anii 1916 și 1920, obținând titlul de doctor în filosofie. Aici a cunoscut-o pe Cornelia Brediceanu, cea care îi va deveni soție. A revenit în țară în ajunul Marii Uniri. În anul 1916, în timpul verii, Blaga vizitează Viena, unde descoperă Expresionismul. În anul 1926 a intrat în diplomație, ocupând succesiv posturi de atașat cultural la legațiile României din Varșovia, Praga, Lisabona, Berna și Viena. A fost atașat și consilier de presă la Varșovia, Praga, Berna (1926–1936) și Viena (1936-1937), subsecretar de stat la Ministerul de Externe (1937–1938) și ministru plenipotențiar al României în Portugalia (1938–1939). În perioada 1949 - 1959 Blaga lucreaza ca cercetator la Institutul de Istorie și Filosofie al Academiei, filiala Cluj; apoi din iunie 1951 este numit bibliotecar-șef, și din iulie 1954 director adjunct la Biblioteca Academiei, filiala Cluj. În anul1956 Lucian Blaga a fost propus de Rosa del Conte și de criticul Basil Munteanu (se pare că ideea a pornit chiar de la Mircea Eliade) pentru a primi Premiul "Nobel" pentru Literatură. Cei doi nu locuiau în România, Rosa del Conte era autoarea unei cărți despre Eminescu, iar Basil Munteanu locuia la Paris, unde se exilase din motive politice. Autoritățile comuniste nu au sprijinit în niciun fel aceste gesturi, pentru că Blaga era considerat un filosof idealist, iar poeziile lui au fost interzise până la ediția din 1962 îngrijită de George Ivașcu. Rosa del Conte a recunoscut că ideea îi aparține lui Mircea Eliade, cel care publicase la moartea lui Blaga, în 1961, un emoționant necrolog intitulat "Tăcerile lui Lucian Blaga".